Sâmbătă, 3 august, de la ora 17, are loc vernisajul
expoziției „Memoria Constanțelor”, la sala de expoziții a Colegiului Național
de Arte „Regina Maria” din Constanța.
- Publicitate -
Evenimentul se dorește a fi un arc peste timp, o
metamorfoză a generațiilor anilor 2000. Pe simezele Colegiului Național „Regina
Maria” își vor expune lucrările o parte din elevii Liceului de Artă din generațiile
1999 și 2000, împreună cu profesorii îndrumători.
Își expun operele artiștii-profesori trecuți la cele veșnice,
precum: Mircea Enache, Anca Niță, Victor Rădulescu, Daniela Țurcanu, alături de
lucrările unui artist, elev al Liceului de Artă, plecat dintre noi timpuriu.
Ioan Bârlădeanu.
„Un gând pios de
recunoștință aducem și Doinei Păuleanu, critic de artă și fost director al
Muzeului de Artă Constanța, personalitate importantă a vieții artistice românești.
Amintim artiștii
profesori participanți: Eduard Andrei, Loreta Băluță, Marieta Besu, Angela
Bocu, Gheorghe Caruțiu, Florin Ferendino, Constantin Gheorghe, Constantin
Grigoruță, Vladimir Hagiu, Eusebio Spînu și Ion Tițoiu”, precizează organizatorii.
Artiștii participanți: Alexandru Angheliu, Ciprian
Ariciu, Andreea Măiastra Aron, Daniel Botezatu, Lavinia Roxana Capactzis,
Ruxandra Mihaia Caranfil, Alexandru Ciubotariu, Iulia Darcoș, Mihaela Dima,
Liviu Epuraș, Adrian Gheorghe, Elena Gheorghe, Adrian Hagiu, Cosmin Ignat,
Ionel Jinga, Radu Malancă, Adrian Mazilu, Otilia Măndescu Canavra, Ana Oancea
Mihai, Tudor Mirescu, Gabriel Mikloș, Cristina Panait, Victor Predoiu, Ioana
Radu Bucureșteanu, Dana Simion Iremenco, Olivia Socol Predoiu, Lelia Rus,
Emanuel Șooș, Zoe Stamati Berghilă, Alexandru Sârbu, Magdalena Stoiadin,
Alexandra Irena Stoinescu, Adrian Șerbănescu, Mihai Tițoiu, Tudor Tițoiu, Livia
Tudoran.
Coloana sonoră originală îi aparține artistului
Sebastian Burneci. Invitat special: Andreea Măiastra Aron. Va deschide
evenimentul prin Cântece de Leac cu vocea și toba șamanică.