Candidații care au obținut cel puțin nota 7 la concursul de titularizare din august 2012 și care au ocupat, în baza acestor note, un post pe perioadă determinată în anul școlar 2012-2013, se vor putea titulariza, au precizat reprezentanții Ministerului Educației.Astfel, aceștia vor putea încheia un contract pe perioadă nedeterminată cu unitatea de învățământ în care sunt repartizați la acest moment, dacă postul e viabil și candidații obțin avizul Consiliului de Administrație.
- Publicitate -
Potrivit sursei citate, Ministerul Educației asigură, astfel, crearea de condiții egale în ceea ce privește ocuparea de posturi pentru candidații titularizabili din 2012 și cei din anii precedenți (2009-2011).