Președintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea prin care cadrele didactice își primesc diferențele salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011, când le-au fost tăiate de Guvernul Boc.Diferențele de drepturi salariale neacordate și câștigate în instanță de către personalul didactic din învățământul de stat, pentru perioada octombrie 2008 - 13 mai 2011, vor fi plătite eșalonat, într-o perioadă de cinci ani, astfel: în primul an de la data intrării în vigoare a noii legi se va plăti 5% din valoarea diferențelor salariale, în al doilea an - 10%, în al treilea an - 25%, în al patrulea an - 25%, în al cincilea an - 35%.
- Publicitate -
În cazul profesorilor pensionați, plata diferențelor se va face într-o singură tranșă, iar pentru cei care urmează să se pensioneze - eșalonat, dar în așa fel încât banii să fie dați până la data pensionării.
"Diferențele salariale a căror plată se face eșalonat, conform prezentei legi, se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică", potrivit legii.
Regulile vor fi valabile inclusiv pentru profesorii din învățământul preuniversitar de stat încadrați la plata cu ora.
Mulți dintre profesori au obținut deja plata acestor diferențe salariale, în baza unor hotărâri judecătorești, însă, în anumite cazuri, salariații din învățământ nu beneficiază de sumele datorate de stat. Astfel, prin această lege se va preveni orice discriminare a personalului didactic, scrie romaniatv.net