"Să nu falsifici niciodată adevărul!", mi-a spus odată Marin Mincu. Cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată, din partea unui om pentru care dorința de adevăr a fost perpetuă.
În ultimii ani, activitatea sa a fost îndreptată spre cei tineri, în special către liceeni, pe care a încercat să-i scoată din apatia pe care nu o suporta, știind că în fața ei este din ce în ce mai greu să reziști. "Placiditatea vine dintr-o indolență a non-trăirii, a non-demnității intelectuale", le spunea liceenilor, și nu numai, ci nouă, tuturor. Un om impunător, o valoare pe care nu am pierdut-o decât fizic, opera sa rămânând dovadă a faptului că oamenii sunt ființe speciale.
"A fi scriitor e o maladie. Marii scriitori sunt vindecători", spunea Marin Mincu într-una dintre conferințele sale de la Constanța, ca un argument în privința literaturii ca panaceu existențial: "Fără literatură, existența noastră nu poate fi concepută. Nu am putea trăi fără proiecția imaginii noastre în opera lor, pentru că textele lor ne-au propus niște paradigme care apoi au devenit tipologii existențiale. Fără Dante nu ne-am fi putut imagina ce înseamnă adevărata poezie. Fără tipologii ca Romeo, Julieta sau Hamlet nu am putea gândi ce înseamnă erosul sau îndoiala privind rostul nostru în lume. Literatura înseamnă enorm pentru individ și, fără aceste paradigme estetice, noi nu putem înțelege propria existență".
Scriitorul, criticul, romancierul, poetul, OMUL Marin Mincu. Pe care nu l-am putea uita, deși mulți au încercat să facă acest lucru chiar înainte ca el să treacă în lumea celor drepți. Chiar dacă moartea în sine este un lucru îngrozitor, ea poate reprezenta o victorie. În fața vieții și a provocărilor ei. Un om care a lăsat atât de multe în urmă, încât nu poți decât să zâmbești și să-i mulțumești pentru vindecare.
- Publicitate -
