Condamnați la 11 ani de închisoare pentru că au violat o fată de 15 ani

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 05 Decembrie 2009 208
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins apelul declarat de doi tineri, care au fost condamnați la câte 11 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol. Decizia mai poate fi atacată, cu recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție. În urmă cu mai bine de un an, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea la câte 11 ani de închisoare a lui Ovidiu Alexandru Moise, de 27 de ani, și a lui Andrei Gabriel Buliga, de 28 de ani, pentru comiterea infracțiunii de viol. Potrivit anchetatorilor, cei doi au întreținut relații sexuale cu Cosmina A., de 15 ani, și au deposedat-o de un telefon mobil. Copila se plimba, într-una din zilele lunii septembrie 2007, pe faleza din Mangalia, însoțită de alte două fete de vârsta ei. La un moment dat, copila a fost acostată de cei doi indivizi și condusă cu forța într-un loc izolat, unde, prin amenințări, a întreținut raporturi sexuale cu cei doi bărbați. Mai mult, la plecare, bărbații i-au luat și telefonul mobil marca Samsung, în valoare de 300 de lei. Ovidiu Alexandru Moise a declarat, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța că nu știe de ce a fost condamnat, pentru că nu ar exista probe împotriva lui. "Am recunoscut că am avut relații sexuale orale cu fata, dar pe bani, nu cu forța și cu amenințări" - a mai spus Moise.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei