Luni, 08 Iunie 2026

Virgil Lungu a fost reintegrat în funcția de director al Direcției pentru Cultură

de Simona ANGHEL Marţi, 02 Februarie 2010 800 1 min citire
Virgil Lungu a fost reintegrat în funcția de director al Direcției pentru Cultură
Începând cu data de 28 ianuarie, la conducerea Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Constanța s-a întors Virgil Lungu, același care fusese destituit pe 25 mai 2009. Și același care pe 17 iunie refuza să părăsească postul în urma numirii în cadrul Colegiului Prefectural de atunci a Danielei Caruțiu, în baza ordinului semnat de ministrul Toader Paleologu în data de 4 iunie.
De data aceasta, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a emis două ordine, respectiv nr. 7/28.01.2010, prin care se revocă ordinul 396/11.11.2009 al ministrului Culturii prin care Gheorghe Balaban a fost numit director, iar prin Ordinul nr. 13 din aceeași dată se reintegrează Virgil Lungu.
Cu toate că Direcția de Cultură și-a justificat imposibilitatea de a ne furniza cele două ordine prin defectarea faxului instituției, am aflat că în ordinul nr. 13 se invocă pe de o parte încheierea în data de 4.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ, prin care s-a dispus suspendarea ordinului ministrului Culturii de eliberare din funcția de director executiv a lui Virgil Lungu, iar pe de altă parte s-au avut în vedere "prevederile deciziei Curții Constituționale 1629/2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozi-țiilor art. I, pct. 1-5 și 26 art. III pct. 4, 5 și 8 și anexa din OUG 105/2009\" (privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor).
În finalul Ordinului nr. 13 se specifică: "Începând cu data prezentului ordin Virgil Lungu este reintegrat în funcția deținută anterior și până la soluționarea irevocabilă a dosarului privind anularea ordinului 193 din 27.04.2009\".
Taguri
Articolul anterior Trei rugbiști de la Farul pun umărul la calificarea României pentru Cupa Mondială
Articolul următor Reducerea celor 15.000 de posturi este cât se poate de legală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei