În recent încheiatul week-end, la Palatul Copiilor din Constanța a avut loc o mobilizare remarcabilă, cu scopul protejării mediului prin implicare civică, și care a adunat laolaltă zeci de voluntari dornici să-și lase amprenta asupra locului unde au copilărit sau unde și-ar dori să crească frumos copiii lor.
- Publicitate -
Acțiunea organizată de Asociația Constanța Restart, fondată de avocatul Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța, alături de Caravana Fericirii și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA), a reunit zeci de voluntari constănțeni, care și-au unit forțele pentru a contribui activ la reamenajarea unei zone importante a orașului printr-o amplă acțiune de plantare a 145 de copaci de talie mare. Locul stabilit a fost zona terenurilor de sport, aflate în curs de reabilitare.
Printre participanți s-au numărat copii, părinți, studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității „Ovidius”, dar și reprezentanți ai Gărzii de Mediu. Totul a fost organizat cu atenție, de la lopeți și roabe, până la bazine cu apă și puieți pregătiți pentru plantare, special aleși în funcție de adaptabilitatea lor la condițiile de sol și climă specifice zonei. Speciile utilizate au fost selectate pentru a asigura atât rezistența în timp, dar și să contribuie la aspectul plăcut al zonei.
Munca depusă s-a desfășurat într-o atmosferă colaborativă, susținută de dorința comună de a contribui activ la un proiect de regenerare a spațiului public.
Valori care nu se pot transmite decât prin puterea exemplului
Inițiativa se înscrie într-un demers mai amplu, inițiat de Constanța Restart, care vizează reabilitarea terenurilor de sport din incinta Palatului Copiilor, cu fondurile strânse în cadrul Galei Brazilor de Crăciun.
Scopul principal al acțiunii de sâmbătă, 12 aprilie 2025, a fost de a transmite tinerelor generații importanța protejării naturii și cultivarea unor valori autentice, precum respectul, grija și iubirea față de mediul natural.
„Este nevoie să arătăm tinerei generații, să vă transmitem vouă faptul că trebuie să credem și în astfel de valori, anume să protejăm natura, să o iubim, să avem grijă de ea, iar lucrurile acestea nu se pot demonstra decât prin astfel de acțiuni", a declarat Cătălin Filișan, organizatorul evenimentului.
De altfel, organizația non-guvernamentală fondată de avocatul Cătălin Filișan nu este la prima acțiune. În 2021, alături de Universitatea „Ovidius”, Asociația Constanța Restart inaugura parcul din fata instituției de învățământ superior, sub denumirea de Ovidius Park, în urma plantării, în 2019, a 200 de copaci.
Parteneriatul public-privat dă roade neașteptate pentru comunitate
Mulți dintre participanți la acțiunea de sâmbătă, 12 aprilie, au aflat despre eveniment prin intermediul rețelelor de socializare, unii dintre ei fiind participanți frecvenți la astfel de acțiuni comunitare: „Este un proiect bun, frumos pentru Constanța, care ar trebui să se întâmple mai des. Comunitatea constănțeană poate schimba lucrurile în bine atunci când se implică'', ne-a declarat unul dintre voluntari.
Pentru organizarea acestei acțiuni a fost depus un efort logistic considerabil, susținut atât de organizatori, cât și de sponsorii locali. Uneltele necesare au fost oferite cu ajutorul unor parteneri din domeniul grădinăritului și al comerțului local. Astfel, inițiativa a demonstrat că parteneriatul între sectorul privat, organizații non-guvernamentale (ONG) și instituții publice poate genera proiecte sustenabile, cu beneficii reale pentru întreaga comunitate.
Reabilitarea zonei Palatului Copiilor nu vizează doar reconfigurarea estetică, ci dorește redarea funcționalității unui spațiu cu valoare simbolică și educativă. În timp, copacii plantați vor contribui la îmbunătățirea calității aerului, la reducerea efectului de seră și vor deveni un loc de refugiu pentru relaxare. Totodată, zona reabilitată va putea fi utilizată pentru activități sportive și educaționale, oferind copiilor și adolescenților un cadru sănătos pentru a se dezvolta.
Plantarea de sâmbătă, 12 aprilie, a fost mai mult decât o simplă activitate, a fost o dovadă că atunci când oamenii se adună cu un scop comun, se pot face lucruri frumoase. Copacii vor crește odată cu generațiile care i-au sădit, rămânând o amintire vie a unei zile pline de energie, speranță și dorință de a construi un viitor mai verde. Această inițiativă ne amintește că fiecare pas contează când vine vorba de schimbare, chiar și o simplă lopată de pământ poate deschide drumul către un oraș mai curat, mai frumos și mai unit.
Cătălina Măzăreanu
Georgiana Pantelemon
Andreea Pîslaru
Cristina Toma
Studente anul I, specializarea jurnalism,
Facultatea de litere
Universitatea „Ovidius” Constanța