Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Vreți să aflați ce s-a întâmplat cu "Punguța cu doi bani"?

de Mirabela ȘERBĂNESCU Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018 412 1 min citire
Vreți să aflați  ce s-a întâmplat cu "Punguța cu doi bani"?
Actorii Teatrului de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" vor juca duminică, 4 noiembrie, de două ori, spectacolul "Punguța cu doi bani". Potrivit acestora, prima reprezentație va avea loc la ora 10.00, iar cea de-a doua, la ora 11.30. Regia și scenariul piesei îi aparțin lui Cristian Mitescu, scenografia poartă semnătura Eugeniei Tărășescu-Jianu, muzica lui Dan Bălan și coregrafia Olimpiei Iordache. Spectacolul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între trei și zece ani.
"Punguța cu doi bani" este un spectacol educativ, prin intermediul căruia copiii descoperă binecunoscutul proverb "Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face". Altfel spus, cei mici vor avea de-a face cu o poveste tradițională și un joc actoricesc de excepție, care sunt îmbinate cu o muzică special concepută pentru firul acțiunii și jocul păpușilor mânuite cu dexteritate de cei patru protagoniști. Care este finalul poveștii? Ropote de aplauze, râsete și bună dispoziție.
Precizăm că spectacolul este realizat după povestea lui Ion Creangă, ai cărei eroi fac parte din lumea păsărilor - găina și cucoșul. Cucoșul îl recompensează pe moșneag, în ciuda babei urâcioase, care avea găina. Moșneagul devine bogat, iar pe babă a pus-o să îngrijească păsările. Pe cucoș îl purta după el țanțoș și bucuros, cu salbă de aur la gât și încălțat cu ciubote, spre a-l răsplăti că-l făcuse pe moșneag bogat. 
Taguri
Articolul anterior Spectacol pentru copii. "Greierele și furnica" se joacă la "Harlequin"
Articolul următor CM 2030: România, Bulgaria, Grecia și Serbia plănuiesc o candidatură comună de organizare a turneului final mondial

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei