Prima mare sărbătoare din anul bisericesc care a început
la 1 septembrie 2023 este prăznuirea Nașterii Maicii Domnului, sărbătoare
cunoscută și sub numele de Sfânta Marie Mică, celebrată vineri, 8 septembrie.
- Publicitate -
Povestea venirii pe lume a celei care I-a dat viață
Mântuitorului Iisus Hristos este prezentată sumar în Biblie. După tradiție,
părinții săi se numeau Ioachim și Ana și locuiau în orășelul Nazaret din
Galileea. I-au dat fiicei lor un nume foarte obișnuit la evrei, cel de Maria.
Diferența între sărbătoarea de pe 15 august și cea de pe
8 septembrie este una evidentă. Pe 8 septembrie sărbătorim Nașterea Maicii
Domnului, iar pe 15 august este praznicul Adormirii Maicii Domnului. Între cele
două sărbători, ca importanță, primează Adormirea Fecioarei Maria, prilej cu
care se organizează cele mai multe evenimente religioase în țară.
Pornind de la faptul că este vorba despre Adormirea
Maicii Domnului, deci trecerea în neființă a Fecioarei Maria, se presupune că
este mare păcat dacă spui „La mulți ani”, pe 15 august, celor care poartă
numele Sfintei Fecioare. Se zice că de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se
pomenesc doar morții, iar ziua onomastică poate fi sărbătorită doar pe 8
septembrie, atunci când Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului. Biserica,
însă, nu consideră greșit să spui ”La mulți ani!” de ambele dăți, fiind
considerată o sărbătoare plină de bucurie. Moartea Maicii Domnului este mutare
la Viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului:
„Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții”. Din acest motiv, această
sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie, scrie creștinortodox.ro.
Potrivit tradiţiei populare, de Sfânta Marie Mică nu se
fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să
nu se atragă răul. În această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor
care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le
va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot
ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită. Tot
în această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei
Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.
Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica de
sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceştia fiind femei.
De Sfânta Maria îşi serbează onomastica şi bărbaţii care poartă numele Marian
sau Marin.
Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie),
Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea
Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate
Sfintei Fecioarei Maria.