Duminică, 07 Iunie 2026

Ziua Armeniei, sărbătorită la Constanța, cu grupul "Ethno - Vocal Trio" din Erevan

de Adina BOCAI Marţi, 21 Septembrie 2010 816 1 min citire
Ziua Armeniei, sărbătorită la Constanța, cu grupul "Ethno - Vocal Trio" din Erevan
Pentru prima dată la Constanța, membrele grupului "Ethno - Vocal Trio", de loc din Armenia, au susținut duminică seară, pe scena Colegiului Național de Arte "Regina Maria" un spectacol dedicat apropiatei Sărbători Naționale a Armeniei.
Un regal de muzică religioasă datând din secolele XIII - XIV, așa cum a precizat, înainte de începerea spectacolului, pentru "Cuget Liber", Carmen Dropol, președintele comisiei de cultură din cadrul filialei Constanța a Uniunii Armenilor din România, și o sală plină cu membri ai comunității și nu numai... A fost un spectacol în care cele trei membre ale grupului vocal au dat viață unora dintre cele mai vechi cântece religioase armenești, lucrări cunoscute de cei mai în vârstă dintre spectatori care fredonau împreună cu solistele și aplaudate și savurate de tinerii prezenți în sală.
Sosite chiar de la Erevan, din patria mamă a armenilor, cele trei tinere au fost primite cu căldură de comunitatea armenească din Constanța. De altfel, fondatoarea grupului, Anna Maiylian, nu este deloc străină de România. Absolventă a Conservatorului de Stat din Erevan, ea a urmat o serie de cursuri și specializări, printre care și în România, la Academia "Hariclea Darclée", având-o profesor pe soprana Mariana Nicolesco. Așa cum ne-a declarat Carmen Dropol, ansamblul care a evoluat du-minică seară la Constanța este unul tânăr, înființat în 2006.
Cât despre repertoriul ales pentru acest spectacol, pro-punerea a venit din partea celor trei oaspete. Din fericire, așa cum a precizat Carmen Dropol, ea a coincis cu așteptările organi-zatorilor, împletindu-se practic la jumătatea drumului ideile celor două părți implicate în proiect și rezultând astfel o reprezentație de excepție.
Vastul program prezentat pe 18 septembrie și la București va fi reluat în Capitală pe 21 septembrie, chiar de Ziua Națională a Armeniei, când se împlinesc 19 ani de când Armenia și-a proclamat independența de stat.
Taguri
Articolul anterior Dinamo și CFR, victimele de lux ale etapei a opta (clasament)
Articolul următor Elevi mirciști dau mâna astăzi cu ministrul Educației

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei