Consider că este dificil
de a vedea ce importanță are
ziua de 14 noiembrie pentru tânăra generație asaltată de social media și de un volum informațional
imens oferit de internet, stocat, din păcate doar în memoria de scurtă durată.
Tinerii sunt preocupați de prietenii virtuale, de popularitatea din mediul
online mai mult decât ar fi normal.Totuși, dacă atenția lor s-ar concentra
puțin asupra lui 14 noiembrie ce importanță ar descoperi în faptele ce s-au
înfăptuit cu 147 de ani în urmă? Iată o întrebare cu un răspuns potrivit pentru
toate generațiile.
- Publicitate -
La 14 noiembrie 1878,
Dobrogea se alipea Regatului României, sub domnia principelui Carol I de Hohenzollern.
În contextul războiului ruso-turc pe care noi îl cunoaștem ca Războiul de Independență, am fost aliați cu Imperiul Țarist și alături
de care am fost deopotrivă învingători, ne-am confruntat cu obiectivele rusești, de a avea acces până la
Dunăre. Am fost nevoiți să acceptăm un schimb teritorial: Dobrogea pentru sudul
Basarabiei
Dar ce a urmat apoi?
Provincia era săracă, o
simplă provincie de graniță. Existau câteva târguri rurale, precum Babadag și
Medgidia. Populația română era minoritară, iar celelalte etnii erau temătoare
de un potențial regim asupritor. Prin urmare, Carol I a dat o proclamație prin
care să asigure populația dobrogeană de buna credință a statului român și de
respectarea drepturilor etnice și confesionale. Aceasta a sunat astfel:
„Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui
Mircea cel Bătrân, de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnați de un
stat unde nu voița arbitrară ,ci numai legea dezbătută și încuviințată de
națiune hotărăște și o cârmuiește. Cele mai sfinte și scumpe bunuri ale
omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții
pe care ne-o râvnesc multe țări străine.
Religiunea voastră, familia
voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le
va putea lovi fără a-și primi pedeapsa." Și așa a fost.
Cu
timpul s-a creat, pe fundamentul acestui proclamații, un echilibru etnic,
cultural și politic, propice dezvoltării provinciei. La ordinele lui Carol I au
început costrucțiile pentru portul Constanța, deschiderea economică către
întreaga lume pe calea apei, industrializarea regiunii, ridicarea nivelului de
trai și câștigarea de drepturi noi pentru cetățenii dobrogeni indiferent de
etnie și cult. Consider că 14 noiembrie este o lecție de curaj, intuiție și
spirit, un simbol al democrației și al valorilor europene moderne, un
moment de identitate pentru dobrogeni!