Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ziua Europeană a Limbilor, marcată de elevii Liceului "Callatis"

de Simona ANGHEL Marţi, 25 Septembrie 2012 513 1 min citire
Ziua Europeană a Limbilor, marcată de elevii Liceului "Callatis"
Ziua de 26 septembrie are o semnificație deosebită pentru continentul european, ce deține o mare bogăție lingvistică. 23 de limbi oficiale și peste 40 de limbi regionale sau minoritare sunt celebrate începând cu anul 2001, când Uniunea Europeană și Consiliul Europei au lansat inițiativa Anului European al Limbilor.
Elevii Liceului Teoretic "Callatis" Mangalia, ca de altfel majoritatea elevilor din România, sunt din ce în ce mai interesați să studieze cât mai multe limbi străine, conștienți fiind că acestea le vor deschide noi orizonturi și le vor oferi mai multe șanse profesionale, datorită creșterii mobilității în UE. Îndrumați și coordonați de profesorii lor de limba română, informatică și arte vizuale, și având drept slogan: "Cine nu cunoaște limbi străine, nu știe nimic despre propria limbă", ei vor marca acest eveniment printr-o serie de activități, precum: afișe, desene, colaje, prezentări în Power Point pe tema zilei, o expoziție de publicații în câteva limbi europene. 
Vor face compuneri în limba română și în limbile străine studiate, vor învăța cântece,vor realiza fișe de identitate pentru fiecare țară europeană (nume, limba oficială, locuitori, capitala, ziua națională, imn). Pentru a-i motiva să învețe încă de la o vârstă fragedă mai multe limbi străine, profesorii de specialitate se vor îndrepta, de asemenea, către elevii de la învățământul primar, chiar dacă încă nu au competențe în limbile respective, și îi vor învăța cântece, poezii, câteva formule de politețe, să se salute și să se prezinte.
Parteneri în acest proiect, coordonat de prof. Peghi Marcu și prof. Gisel Feizi (Limba franceză), vor fi Școala Gimnazială "Gala Galaction",  Școala Gimnazială Platonești / Ialomița, Biblioteca Franceză  "Arthur Rimbaud" din Mangalia.
Taguri
Articolul anterior Locuitorii orașului Medgidia, invitați să discute despre actualizarea Planului Urbanistic General
Articolul următor Școală de vară pentru dezvoltarea turismului, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei