Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ziua Internațională a Rromilor, marcată în școli

de Simona ANGHEL Vineri, 11 Aprilie 2008 611 1 min citire
Școala nr. 14
Școala cu clasele I-VIII nr. 14 Constanța a organizat cu ocazia Zilei Internaționale a rromilor un program prezentat atât de elevii rromi, cât și de colegii lor apar-ținând altor etnii. La activitate au participat părinți, elevi și cadre didactice. Dan-surile rromilor din ansamblul "Interetnic Palazu Mare" au fost precedate de un referat prezentat de eleva Manuela Anghel, clasa a VIII-a B, care a adus în atenția publicului aspecte importante din istoria rromilor și de două poezii de Mihai Eminescu, traduse în rromani de elevii Vasco Busulea (clasa VI-a B) și Ana-maria Nechifor (clasa a VIII-a A). Poeziile au fost recitate pe fondul muzical al imnului rromilor, "Gelem, gelem".
Activitatea a avut specific intercultural, printre dansatori fiind și elevi rromi. La final, elevi aparținând tuturor etniilor reprezentate în școală, părinți si cadre didactice, s-au prins în hora "Mândră dobrogeană". "Activitățile interculturale au devenit tradiție în Școala cu clasele I - VIII nr. 14 Constanța, care promovează cultura rromă și egalitatea șanselor", a declarat Eugenia Teșeleanu, director.
Școala nr. 31
Și în Școala cu clasele I-VIII nr. 31 Constanța a avut loc o amplă activitate transcurriculară prin care s-a marcat Ziua Internațională a Rromilor. Activitatea a fost coordonată de directorul educativ, prof. Maria Cheltuianu. Au fost prezenți și părinți, profesori, elevi ai școlii. După intonarea imnului rromilor, elevii rromi au prezentat aspecte legate de obiceiurile și tradițiile specifice culturii lor, date despre originea, neamurile și limba rromani. Elevii ciclului gimnazial, de etnie rromă, au spus proverbe, au dramatizat texte din limba rromani, au citit povești pline de tâlc. Cele mai spectaculoase momente au fost cele de dans. Pe ritmuri săltărețe, în costume pline de culoare, dansatoarele au încântat asistența.
Taguri
Articolul anterior Romanian evaluators to create a database with real estate deals clinched in Romania
Articolul următor După divorț, problemele cuplului cu copii nu rămân la ușa tribunalului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei