Uniunea Democrată Turcă din România marchează Ziua Limbii Turce printr-un spectacol aniversar care va avea loc joi, 5 iunie, ora 16.00, la Constanţa. Evenimentul va debuta cu o paradă a costumelor tradiţionle turceşti din diferite zone ale Dobrogei şi va continua cu un program artistic susţinut de ansamblurile de dansuri folclorice „Fidanlar” şi „Delikanlılar” ale UDTR. Spectacolul va fi presărat cu versuri în limba maternă recitate de elevii câştigatori ai Concursului naţional de cântece şi poezii în limba turcă „Güzel dilim-Frumoasa mea limbă turcă”, organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România.
- Publicitate -
Evenimentul este organizat de Comisia de cultură a UDTR pentru a marca aniversarea a opt ani de când se sărbătoreşte Ziua Limbii Turce în România, ca urmare a proiectului de lege iniţiat de deputatul Iusein Ibram, în anul 2016. În noiembrie 2016, Parlamentul României a adoptat Legea nr.223 care instituie ziua de 5 iunie ca Zi a Limbii Turce.
La eveniment sunt aşteptaţi să participe membri ai conducerii UDTR, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa. Spectacolul va avea loc în salonul „Imperial al Restaurantului „Colonadelor” din Constanţa.