Duminică, 07 Iunie 2026

Ziua limbilor europene celebrată la Liceul Teoretic „George Călinescu”

de Simona ANGHEL Miercuri, 05 Octombrie 2022 565 1 min citire
Ziua limbilor europene celebrată la Liceul Teoretic „George Călinescu”
Europa deține un tezaur cultural dintre cele mai valoroase pe care le-a dat omenirea. Limbile popoarelor europene reprezintă o parte esențială a acestui tezaur, prin informațiile neprețuite privind documentarea istorică, interrelaționare și, nu în ultimul rând, prin puterea cuvântului vorbit și scris, regăsit în moștenirea lingvistică și literară.
Liceenii de la Liceul Teoretic „George Călinescu” au sărbătorit cu mare bucurie importanța limbilor europene, prin jocuri de rol, prezentări și dezbateri, alături de profesorii lor Iuliana Dode, Daniela Enache și Camelia Dochie (limba engleză), Iulia Gîrbocea (limba franceză), Daniela Grigore (limba italiană), Victoria Pundichi și Aida Dragomir (limba spaniolă). Evenimentul a marcat atât sărbătoarea europeană, cât și specificul liceului, unde la toate clasele se studiază câte o limbă modernă fie în regim bilingv, fie în regim intensiv, astfel că elevii s-au simțit mândri că pot discuta despre importanța și influențele lingvistice ale limbilor studiate asupra altor limbi europene și nu numai. „În cadrul acestor activități s-a pus accentul pe aspectul  intercultural și am dorit să evidențiem ce a însemnat răspândirea limbilor engleză, franceză, italiană și spaniolă atât în Europa, cât și pe alte continente", precizează Iuliana Dode, directorul adjunct al instituției de învățământ.
Activitățile coordonate de profesorii de limba franceză s-au desfășurat în colaborare cu Alianța Franceză, care a consemnat pe pagina de Facebook importanța evenimentului, menit să promoveze beneficiile învățării limbilor străine și a diversității lingvistice și culturale din Europa.
Elevii noștri sunt promotori ai diversității culturale, iar acest fapt este vizibil în numeroasele activități extracurriculare în care se implică și care au drept rol conștientizarea importanței interculturalității și plurilingvismului. Prin urmare, este firesc să inițieze și să organizeze activități dedicate unei zile atât de reprezentative pentru specificul instituției noastre, cum este Ziua limbilor europene", transmite profesor Vasile Mihăilă, director al Liceului Teoretic „George Călinescu”.
Taguri
Articolul anterior CT BUS. Autobuzele liniei 14 circulă pe traseu deviat
Articolul următor Luca Banu, al 57-lea jucător format de Academia Hagi şi debutat în Superligă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei