Nu se putea coincidență
mai fericită decât aceea de a celebra Ziua Constanței, pe 21 mai, într-o zi în care
mapamondul marchează Ziua mondială pentru diversitate culturală pentru dialog
şi dezvoltare, stabilită la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru
Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Și când am pomenit de coincidență, ne-am referit la faptul că Dobrogea este percepută
și valorizată în mentalul public ca un mozaic de etnii și culturi, un teritoriu-model
al dialogului interreligios și intercultural.
Această zi sărbătoreşte
nu numai bogăţia culturilor lumii, dar şi rolul esenţial al dialogului
intercultural pentru realizarea păcii şi a dezvoltării durabile, se arată pe
site-ul UNESCO,
https://en.unesco.org.
În această zi, UNESCO doreşte să facă un apel către toată lumea pentru a
celebra diversitatea culturală, prin care vom putea construi solidaritatea
intelectuală şi morală a omenirii, spune directorul general al UNESCO, Audrey
Azoulay, în mesajul său din 2022, postat pe site-ul
https://en.unesco.org/.
Anul 2022 marchează sfârşitul "Deceniului internaţional pentru apropierea
culturilor", care urmăreşte să promoveze înţelegerea şi cunoaşterea
reciprocă a diversităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase. Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite a proclamat perioada 2013-2022 drept "Deceniul
internaţional pentru apropierea culturilor" în decembrie 2012, prin
Rezoluţia 67/104, se aminteşte pe site-ul
https://www.un.org/.
Ce-a de-a XXXVI-a
ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor 'Hercules-2006', manifestare ce
a cuprins parade ale portului popular şi o serie de spectacole, la care
şi-au dat concursul ansambluri de muzica populara din Germania, Franta, Cipru,
Grecia, Turcia, Serbia, Sry Lanka, Italia, India, Croaţia şi România.
Deceniul internaţional
pentru apropierea culturilor (International Decade for the Rapprochement of
Cultures, IDRC) se bazează pe impulsul puternic creat de realizările atât ale
Deceniului internaţional pentru o cultură a păcii şi a non-violenţei pentru
copiii lumii (2001-2010), cât şi ale Anului internaţional pentru apropierea
culturilor (2010), se arată şi pe site-ul
https://en.unesco.org/.
Actuala creştere a conflictelor aprinse, a actelor de violenţă şi a
intoleranţei necesită acţiuni urgente. Popoarele şi naţiunile trebuie să îşi
unească forţele pentru dezvoltarea unei conştiinţe globale universale fără
stereotipuri şi prejudecăţi. Deceniul internaţional pentru apropierea
culturilor trebuie înţeles ca un angajament de abordare a acestei nevoi
presante de a lua în considerare şi de a demonstra clar noi coordonări între
diversitatea culturală şi valorile universale. "Apropierea culturilor"
implică faptul că securitatea internaţională şi incluziunea socială nu pot fi
atinse în mod durabil fără un angajament faţă de principii precum demnitate
umană şi solidaritate, care sunt pietrele de temelie ale convieţuirii umane, în
toate credinţele şi ideologiile laice. (
https://en.unesco.org/).
UNESCO a lansat
mişcarea globală "ResiliArt", al cărei scop este să găsească căi de a
încuraja protecţia şi promovarea diversităţii culturale în momente dificile
precum cele provocate de pandemia de COVID-19.
Deschiderea celei
de-a VII-a ediţii a Festivalul Ceaiului şi al Cafelei , găzduită de ceainăria
'La Un Ceai'; demonstraţie de arte marţiale şi ceremonia ceaiului în China,
momente susţinute de Institutul Confucius din Bucureşti.
Mişcarea ResiliArt este un efort global de a
sprijini artiştii şi de a asigura accesul tuturor la cultură, potrivit
https://en.unesco.org/. Criza din sănătate provocată de noul
coronavirus a scufundat economia globală într-o recesiune. În timp ce miliarde
de oameni din întreaga lume apelează la cultură ca sursă de confort şi
conexiune, sectorul creativ nu a fost scutit de impactul COVID-19. Acesta este
motivul pentru care UNESCO a lansat ResiliArt, o mişcare globală la care se
alătură profesioniştii din domeniul culturii din întreaga lume şi care aruncă o
lumină asupra stării actuale a industriilor creative prin discuţii virtuale.
Devastarea adusă întregului lanţ valoric al culturii va avea un impact de lungă
durată asupra economiei creative. ResiliArt îşi propune să asigure
continuitatea conversaţiilor, schimbul de date şi eforturile de promovare mult
timp după ce pandemia va fi încetat.
De asemenea, în septembrie 2022 va fi organizată Conferinţa Mondială UNESCO
pentru Politici Culturale şi Dezvoltare Durabilă - Mondicult 2022. Conferinţa
va fi o ocazie istorică pentru ca factorii de decizie la nivel global, factorii
de decizie privind politicile culturale şi personalităţile-cheie din acest
sector să se adune pentru a face un schimb deschis de practici inovatoare, să
prevadă elaborarea de politici şi să consolideze cooperarea internaţională şi
multilaterală pentru a face faţă noilor realităţi mondiale ca un singur tot,
ghidat de Agenda 2030. (
https://en.unesco.org/)
În cadrul celei de-a 31-a sesiuni a conferinţei generale a UNESCO, desfăşurată
la Paris la 2 noiembrie 2001, a fost adoptată Declaraţia universală privind
diversitatea culturală. Articolul 1 al acestei Declaraţii stipulează: "Ca
sursă de schimburi, inovaţie şi creativitate, diversitatea culturală este
necesară umanităţii aşa cum biodiversitatea este pentru natură. În acest sens,
patrimoniul comun al umanităţii trebuie să fie recunoscut şi afirmat pentru
generaţiile prezente şi viitoare", conform
www.mae.ro. La 20 decembrie 2002, Adunarea Generală a ONU a
decis, prin Rezoluţia 57/249, proclamarea zilei de 21 mai drept Ziua mondială
pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare.
Odată cu adoptarea, în septembrie 2015, a Agendei 2030 pentru Dezvoltare
Durabilă, de către ONU, şi a Rezoluţiei 57/249 privind Cultura şi Dezvoltarea
Durabilă, de către Adunarea Generală a ONU, în decembrie 2015, mesajul Zilei
mondiale pentru diversitate culturală, pentru dialog şi dezvoltare este mai
important ca oricând. Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă pot fi cel mai
bine realizate prin valorificarea potenţialului creativ al diverselor culturi
ale lumii şi prin angajarea într-un dialog continuu pentru a exista siguranţa
că toţi membrii societăţii beneficiază de dezvoltarea durabilă, mai subliniază
site-ul
https://en.unesco.org/.