Duminică, 07 Iunie 2026

Ziua Națională a Republicii Elene sărbătorită, la Constanța, de Comunitatea ELPIS

de Simona ANGHEL Vineri, 25 Martie 2022 445 3 min citire
Ziua Națională a Republicii Elene sărbătorită, la Constanța, de Comunitatea ELPIS
Ca în fiecare an, Comunitatea Elenă ELPIS s-a mobilizat pentru a sărbători Ziua Națională a Republicii Elene printr-o serie de evenimente, nu înainte de a rememora file de istorie din devenirea acestei țări.
Marea Revoluție a poporului elen din 1821 a fost un uriaș efort pentru scuturarea unei îndelungate sclavii de patru veacuri și restabilirea libertății și demnității națiunii. Aceasta Revoluție de 9 ani, a fost un șir nemăsurat de lupte cu succesive victorii și înfrângeri, cu toate grozăviile pe care le presupune un război, precum și un șir de evenimente politice și demersuri diplomatice.
Războiul de independență al Greciei, cunoscut și ca Revoluția greacă, a fost declanșat de revoluționarii greci și s-a desfășurat între anii 1821 - 1829. Revoluționarii au beneficiat, într-o etapă mai târzie a războiului, de sprijinul unor puteri europene, iar Imperiul Otoman a fost sprijinit de vasalii săi, Egiptul și, într-o oarecare măsură Tunisia.
În 1814 a fost înființată în Odessa organizația secretă Filiki Eteria.  Membrii Eteriei i-au propus să devină șeful organizației lui Alexandru Ipsilanti, care pe 6 martie 1821, a traversat râul Prut alături de susținătorii săi.  Astfel, putem spune că Revoluția greacă a început pe teritoriul României, Alexandru Ipsilanti, traversând râul Prut pe 6 martie 1821 alături de susținătorii săi, însă Eteria, lângă care au luptat și pandurii lui Tudor Vladimirescu, a fost înfrântă în cursul Bătăliei de la Drăgășani pe 19 iunie 1821.
Oficial, pe teritoriul Greciei de astăzi, declanșarea revoluției a fost proclamată pe 25 martie 1821, la mânăstirea Agia Lavra, de către arhiepiscopul de Patras, Germanos, lozinca „Libertate sau moarte” devenind simbolul revoluției. În tot Peloponezul, în nordul Greciei și în numeroase insule au izbucnit revolte anti-otomane.
Data de 25 martie a fost stabilită ca aniversare oficială a revoluției și este sărbătorită ca Ziua națională a Greciei.
Din perspectiva istorică pe termen lung, apariția statului independent grec a marcat unul dintre cele mai importante evenimente, care au dus, în cele din urmă, la disoluția Imperiului Otoman.
Pentru prima oară în istoria Imperiului Otoman, un popor creștin, aflat sub suzeranitatea otomană, și-a cucerit independența, care a fost recunoscută de toate statele europene.
Dacă, până în acel moment, numai națiunile numeroase, precum cea britanică, franceză sau germană, erau considerate demne să se bucure de dreptul la autodeterminare, revoluția grecilor a legitimat dreptul la existență a statelor naționale mici și a dat un imbold important mișcărilor naționaliste a popoarelor creștine aflate încă sub dominația otomană. Sârbii, bulgarii și românii au luptat în deceniile care aveau să urmeze pentru independența statelor lor.
Cunoscând apropierea celor două popoare, cel român și cel grec, tradițiile împământenite de milenii de coexistență pe pământ românesc ale grecilor, Comunitatea Elena ELPIS Constanța, continuator al acestor tradiții, face cunoscut programul evenimentelor ce vor marca Ziua Națională a Republicii Elene
Vineri, 25 martie, de la ora 12.00, la biserica greacă Methamorfosis va avea loc un tedeum, urmat de o deplasare spre București unde în Sala C.A.Rosetti a clădirii Parlamentului Romaniei va avea loc un concert susținut de Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, sub conducerea lui Anastasios Symeonidis, solist Pantelis Stamatelos.
Pe data de 16 aprilie, cu o zi înainte de Florii, membrii comunității vor pleca cu haine și alimente în județul Constanța. „Acțiunea de donație a început deja, iar cei ce vor să doneze sau să ia parte sunt așteptați alături pentru că nu trebuie să uităm că orice am fi și orice am face avem datoria să ajutăm, atât cât putem pe frații noștri în nevoi", transmite Anton-Traian Antoniadis, președintele Comunității ELPIS.
Din cauza situației actuale tensionate de război comunitatea a decis ca spectacolul omagial, susținut în fiecare an, să aibă loc în ziua de sâmbătă, 30 aprilie, tot la Casa de Cultură Constanța, începând cu ora 17.
 
Taguri
Articolul anterior HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele
Articolul următor Sărbătoare mare! Buna Vestire în tradiția românească

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei