Vineri, 05 Iunie 2026

În perioada ianuarie 2005-octombrie 2006 120.000 euro - suma cheltuită în străinătate de senatorii constănțeni Senatorii liberali Vergil Gheorghe Șerbu (60.480 euro) și Puiu Hașotti(29.270 euro) au afectat cel mai mult bugetul statului prin călătoriile lor

de Redactor 36 Luni, 16 Iulie 2007 261 3 min citire
Dacă în ediția trecută am prezentat cheltuielile deputaților constănțeni în străinătate, potrivit studiului realizat în perioada ianuarie 2005-octombrie 2006 de Institutul de Politici Publice(IPP), de data aceasta am urmărit și traseul senatorilor constănțăni care s-au plimbat peste graniță, pe banii publici. Senatorii cei mai costisitori de pe meleagurile pontice au fost reprezentanții PNL. Ei s-au plimbat în interes de serviciu cu 89.750 de euro.
Interesul de serviciu nu i-a ținut departe de aceste excursii nici pe senatorii de pe litoral. Dorința de a ieși din anonimat s-a evidențiat și la senatorii locali. Călătoriile prin Belgia, Franța, Ungaria, SUA, Norvegia, Brazilia, Germania, Elveția, Austria, Finlanda și exotismul din Kenia au găurit bugetul statului român cu o sumă de peste 100.000 de euro.
Vergil Șerbu, "lozul" norocos pentru statul român
Deși senatorul liberal, Vergil Gheorghe Șerbu a apărut în studiul IPP cu șase călătorii, cheltuielile sale au ajuns la 60.480 euro. Aceasta a fost cea mai mare sumă suportată de statul român pentru deplasările în străinătate. Pentru o vizită în exotica Kenia, la o reuniune cu interparlamentarii uniunii, de aproape două săptămâni, statul a mai scos din pușculiță 20.200 euro.
Senatorul constănțean Puiu Hașotti a urmat lecția predată de colegul său, Șerbu V. Gheorghe. Deși ritmul a fost mai scăzut, liderul liberal a venit pe locul doi în topul celor mai cheltuitori senatori. Vizitele în Ungaria, Franța, Norvegia și SUA l-au costat 29.200 euro. Participarea pentru aproape o săptămână în SUA la sesiunea adunării parlamentare a adus statului român o cheltuială de 15.600 euro.
Excursia pentru o zi în Belgia a senatorului PD Constanța, Dorel Onaca, a adus bugetului o cheltuială de 4350 euro.
Cele opt călătorii în interes de serviciu ale senatorul PSD de Constanța, Cristian Diaconescu în Belgia (de patru ori), Norvegia, Germania, Austria și Finlanda s-au ridicat la suma de 28.830 euro. Prezența pentru patru zile în Norvegia la Seminarul Stabilitate și Securitate în Marea Neagră a costat 6100 euro.
În total, statul român a cheltuit pentru deplasările în strănătate ale senatorilor constănțeni peste 120.000 euro.

Taguri
Articolul anterior Ce culoare politică are salmonela?
Articolul următor 21 de medalii pentru "delfini" sclipitori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei