Vineri, 05 Iunie 2026

20% dintre firmele de construcții au fost "demolate" de criză

de Paul NĂSĂUDEANU Vineri, 20 Noiembrie 2009 477 < 1 min citire
20% dintre firmele de construcții au fost "demolate" de criză
19.500 de firme de construcții (20% din total) au intrat în insolvență sau faliment, de la începutul anului, potrivit datelor Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții.
"La momentul aderării, ne așteptam ca firmele de construcții să capoteze, pentru că așa s-a întâmplat și în alte state, precum Polonia, Cehia, însă la noi nu s-a întâmplat așa. Din păcate, în anul 2009, sunt 19.500 de firme care au intrat în insolvență, din aproape 100.000 companii. Din cinci firme, una a intrat în insolvență sau faliment", a declarat Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), citat de NewsIn.
Acesta a precizat că principalele cauze care au condus la falimente sunt neîncasarea creanțelor și subfinanțarea lucrărilor.
"De asemenea, condițiile pentru acordarea creditelor s-au înăsprit, odată cu această criză economică", a menționat președintele ARACO.
Reprezentanții ARACO mai spun că o primă greșeală a fost că sectorul construcțiilor s-a bazat prea mult pe creditarea din partea băncilor.
"Foarte multe societăți de dezvoltare imobiliară cumpărau un teren și sperau să îl finanțeze prin credite de la bănci. S-au vândut proiecte care nu existau decât pe hârtie, nici măcar fundația nu era pusă", spun oficialii ARACO.
Taguri
Articolul anterior Fluctuațiile de preț și evoluția cursului valutar au alungat cumpărătorii de pe piața imobiliară
Articolul următor Volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 14%, în primele nouă luni din 2009

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei