Cea mai relaxantă propunere a verii: pedalează pentru distracție! Ești așteptat duminică, 28 iulie, începând cu ora 10, să biciclești la cea de-a doua ediție a Cupei Maritimo la Ciclism, care va avea loc în parcarea Maritimo Shopping Center.
- Publicitate -
Participă cu bicicleta din dotare la evenimentul organizat de Asociația Sportivă Constanța Cycling Team și ai șansa să pleci acasă cu unul dintre premiile puse la bătaie sau chiar cu o bicicleta nou nouță oferită de Intersport!
Organizatorii mizează pe o prezență de aproximativ 300 de participanți, de toate vârstele, care vor lua parte la o cursă cronometrată, pe biciclete (road, MTB, BMX, pt copii, etc.). Se poate înscrie oricine deține o bicicletă și dorește să "alerge" aproximativ 25 km, pe traseul special amenajat în parcare. Participarea este condiționată de purtarea căștii de protecție.