O delegație a Ambasadei Turciei la București condusă chiar de Ayșe Sinirlioglu s-a aflat ieri în județul Constanța unde a vizitat, printre altele satul Fântâna Mare, comuna Independența, localitatea fiind recunoscută pentru faptul că este locuită în proporție de sută la sută de etnici turci.
- Publicitate -
Vizita oficialului turc în satul Fântâna Mare a fost prilejuită de inaugurarea unei săli de curs de la școala din localitate, sală dotată în întregime cu sprijinul Ambasa-dei Turciei la București.
Tot ieri, diplomatul turc s-a aflat în vizită și la Colegiul "Kemal Atatürk" din Medgidia, la Consulatul Turc, dar și la Uniunea Democrată a Tătarilor Turco Musulmani din România și la Uniunea Democrată Turcă din România, la cea din urmă, delegația vizitând și studioul Radio T.
Pe parcursul vizitei sale în județul Constanța, ambasadorul turc a fost însoțit de consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Füsun Aramaz.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Muftiatului Cultului Musulman din România, în cadrul acțiunii de ieri, au fost împărțite și ajutoare umanitare celor 150 de familii de etnici turci din localitatea Fântâna Mare.