Cum vine barza? Avantajele unei nașteri normale

de Mariana IANCU Sâmbătă, 21 Iulie 2007 2324
Naștere normală sau cezariană? Este o dilemă pentru fiecare femeie însărcinată. Cezariana a devenit o modă. Femeile care nu doresc să treacă printr-un travaliu apelează la operația de cezariană. Care este diferența dintre cele două practici? Viitoarele mame trebuie să fie informate înainte de a alege una dintre soluții. Dr. Carmen Fleșeriu, medic specialist Medicină generală la compania Medicover România ne-a spus că, în cazul unei nașteri normale, relația de afectivitate dintre mamă și făt se stabilește natural, mult mai devreme. De asemenea, evoluția fiziologică a copilului după naștere este una mult mai rapidă. "Lactația în cazul mamelor care au născut pe cale naturală apare în următoarele două – trei ore. În schimb, lactația la femeile care au născut prin cezariană apare după două – trei zile", ne mărturisește Carmen Fleșeriu. Riscul mamei de a face depresie post natală este mult mai mic în cazul în care nașterea este naturală, întrucât mama este implicată activ în naștere, prin travaliu. De asemenea, refacerea organismului femeii după naștere normală este unul rapid, chiar dacă în timpul nașterii se taie perineul. "Cezariana presupune riscul oricărei intervenții chirurgicale, întrucât se fac două incizii pe abdomen și pe cavitate uterină", ne informează medicul. Schimbul de anticorpi este accelerat în timpul unei nașteri normale Apoi, schimbul de anticorpi de la nivelul cordonului ombilical de la mamă la făt este accelerat în timpul unei nașteri normale, ori într-o cezariană, acesta este mult încetinit. În timpul intervenției chirurgicale se montează două cleme pe cordonul ombilical, astfel că procesul de transfer de anticorpi este încetinit. Cercetătorii au descoperit, ne spune medicul, că nașterea normală își pune am-prenta și asupra dezvoltării ulterioare a copilului. Bebelușii aduși pe lume prin cezariană este posibil să se confrunte, când cresc, cu probleme de personalitate. "În lumea civilizată, medicii recurg la cezariană doar atunci când sunt contraindicații pentru o naștere normală, iar în Marea Britanie femeile nasc acasă cu ajutorul moașelor. Este vorba de echilibrul psihic pe care mamele îl au atunci când aduc pe lume bebelușul acasă, într-un mediu familiar", precizează cadrul medical. Când este indicată cezariana Operația de cezariană este indicată atunci când fătul este plasat transversal, în loc să fie așezat cu capul în jos, mama are pelvisul foarte mic, suferă de hipertensiune arterială, boli cardiace, diabet, cordonul ombilical este înfășurat foarte strâns în jurul gâtului copilului, placenta se dezlipește prematur. De asemenea, se impune cezariană atunci când stagnează dilatația, când mama are o vârstă înaintată sau când sarcina este obținută după un tratament pentru sterilitate.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei