În cadrul comunității tătare este în plină desfășurare campania "Un euro pentru Crimeea". Este vorba despre o acțiune de binefacere inițiată anul trecut, cu ocazia participării delegației din România la conferința tătarilor din întreaga lume desfășurată în Crimeea.
- Publicitate -
La propunerea președintelui UDTTMR, Agiacai Saladin, atunci a fost declarată deschisă acțiunea de strângere de fonduri de la tătarii din diaspora în scopul sprijinirii fraților din Crimeea. Și în România, campania a demarat încă de la începutul anului, până în prezent în cont adunându-se aproximativ 2000 de euro. "Dacă fiecare dintre tătarii din diaspora dă un euro pe an pentru frații din Crimeea, s-ar putea strânge câteva milioane de euro, bani pe care să îi trimitem în Patria Verde pentru ca cei care s-au întors să își reia viața pe meleagurile natale să aibă cu ce să își ridice o casă", este de părere Agiacai Saladin cel care a și deschis lista pentru donații în România.
Cei interesați să contribuie cu "un euro pentru Crimeea" se pot adresa direct la sediul UDTTMR, tel. 616643.