Joi, 04 Iunie 2026

Când mergem cu copilul la logoped

de Andreea NĂSTASE Sâmbătă, 20 Iulie 2013 339 2 min citire
Când mergem cu copilul la logoped
"Meseria" de părinte este cea mai grea, după cum spun chiar cei care au cel puțin un copil. De aceea, nu există situație în care mama sau tata să nu fie atenți la fiecare gest sau mișcare a copilului. Iar dacă vorbim de primii pași sau primele cuvinte, atingem poate cel mai important moment. Din păcate, sunt și situații în care acesta poate fi umbrit de o serie de probleme, cum ar fi tulburările de limbaj.
Când ne punem întrebări?
Așa cum știm cu toții, dezvoltarea copiilor este diferită pentru că fiecare este unic, însă atunci când acesta depășește, de exemplu, vârsta de 2 ani și încă nu poate să "lege" câteva cuvinte avem clar de-a face cu o pro-blemă și trebuie să apelăm la specialist.
Tulburările de limbaj pot fi corec-tate, însă ele nu trebuie neglijate pentru că sunt și situații în care s-ar putea datora unor afectări neurologice.
"Tulburările de limbaj sunt determinate în mod special de vârsta copilului, ceea ce nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare pentru părinți, decât dacă acesta depășeșete vârsta de 2 ani și încă întâmpină dificultăți în comunicare.
În plus, printre semnele clare în determinarea unor probleme de dezvoltare se numără vocabularul restrâns, pronunția greșită și dificilă a cuvintelor, pronunția prea rapidă sau prea lentă a cuvintelor sau dificultăți în achiziționarea scrisului și a cititului", explică psihologul Cristina Gemănaru.
Cum se desfășoară vizita la logoped
La prima vizită la logoped, copilul va fi testat de specialist prin probe de pronunție a cuvintelor pentru a vedea în ce măsură acesta le pronunță greșit, dar și modul în care își mișcă buzele atunci când vorbește. Mai mult, specialistul va fi atent la dentiția copilului care, dacă prezintă defecte îl poate împiedica pe acesta să vorbească în mod corect. Nu în ultimul rând, logopedul va testa coerența copi-lului pentru a verifica și o eventuală problemă neurologică ce ar putea determina un retard.
"Desigur că o ședință de logo-pedie urmărește ca micuții să se simtă cât mai confortabil și să nu devină anxioși sau temători. Deși testarea logopedică se realizează printr-o serie de jocuri și imagini este unul absolut necesar pentru a depista la timp probleme de dez-voltare mentală. Ceea ce trebuie însă să rețină părinții este că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare a vorbirii, iar întârzierile în dezvoltarea capacității de comunicare apar frecvent din cauza lipsei de implicare a familiei", completează psihologul.
Taguri
Articolul anterior Relansarea creditării IMM-urilor se va face cu garanții de stat
Articolul următor Activități constructive pentru copii în timpul vacanței de vară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei