Ajuns la a 17-a ediție, festivalul "Surva" din orașul bulgăresc Pernik își deschide porțile pe 25 ianuarie. Evenimentul este cel mai mare festival al măștilor și al tradițiilor din Balcani.
- Publicitate -
Timp de trei zile, pe străzile Pernikului vor defila cele mai reprezentative ansambluri de dansuri tradiționale din Bulgaria dar și din străinătate. Festivalul are și o secțiune de concurs, la care participă numai ansamblurile bulgărești, restul participanților fiind invitați speciali, exponenți ai diferitelor culturi din Balcani.
Pentru prima dată, autoritățile locale din Pernik au organizat acest festival în 1966. În 1985 însă, festivalul a intrat în circuitul internațional, având participanți din majoritatea țărilor balcanice, iar astăzi este un simbol al culturii tradiționale din Bulgaria și o oportunitate pentru marile ansambluri folclorice din Balcani de a-și promova valorile, dar și de a se cunoaște între ele.