Inteligența nu este un dat genetic. Un studiu al Institutului Național de Științe Medicale din Franța arată că mare parte din copii cu un coeficient de inteligenta (IQ) mai slab (85) au avut în adolescență un coeficient egal cu media.
- Publicitate -
Copiii din studiul respectiv avuseseră inițial parte de condiții de viață nefavorabile. Scoși din acest mediu și beneficiind de afecțiune și stimulare, copiii au recuperat.
Conform studiului respectiv, gândirea logică și orientarea spațială sunt mai ușor de restabilit. Deficitul de limbaj poate fi recuperat, dar în măsură mai mică. Aceste constatări sunt confirmate și de Academia Americană de Științe. Inteligența nu depinde exclusiv de factorii genetici. Mediul este important în dezvoltarea capacităților cognitive la om.
Coeficientul de Inteligență sau IQ (intelligence quotient) este rezultatul unei măsurători prin folosirea unor teste standardizate (pe anumite populații, dintr-un spațiu determinat, într-o anumită perioadă de timp). Prima metodă de măsurare a inteligenței a fost imaginată de psihologul german W. Stern, în 1914.
Metoda constă în determinarea vârstei mintale a persoanei studiate. Se face apoi raportul între vârsta mentală constatată și cea biologică. Pentru copiii care se află în dezvoltare, această metodă nu este convenabilă. S-a adoptat o altă cale de măsurare a IQ-ului pentru această vârstă. Se măsoară performanțele copilului, iar acestea sunt raportate la performanța medie a grupei de vârstă din care face parte.
Media este 100. Un copil care obține 115 va fi considerat foarte inteligent, cel care obține 85, mai curând în dificultate. Această metodă, la rândul ei, este relativă în măsura în care criteriile sunt determinate cultural și social. De exemplu: Un copil care răspunde la întrebarea "La ce folosește publicitatea?" – "Ca să câștigi bani" va fi cotat 0 conform testelor; răspunsul "Ca să vinzi un produs" sau "Să te facă să cumperi" va avea două puncte.
