Joi, 04 Iunie 2026

Concurs de sporturi extreme, la Gravity Park

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 03 Septembrie 2018 351 < 1 min citire
Iubitorii sporturilor extreme vor avea ocazia să se întreacă, în perioada 7-9 septembrie, la Gravity Park Constanța, în cadrul concursului național "Gravity Summer Jam 2018", aflat la cea de-a șaptea ediție. În cadrul acesteia, vor avea loc o serie de competiții de skate, bike, role, climbing, scooter (trotinete), parkour și fotografie.
Premiile sunt în valoare totală de 6.200 euro, iar participarea este gratuită, evenimentul fiind organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.
Competiția debutează în data de 7 septembrie, la ora 15.00, când vor avea loc sesiunile de încălzire, pentru ca sportivii să se familiarizeze cu zona de concurs. Acestea vor avea loc în Zona Skatepark (role, skate, bike, trotinete), în Zona Trial (parkour) și Zona Climbing (climbing).
În celelalte două zile, se desfășoară calificările pentru toate sporturile. 
Taguri
Articolul anterior Mihai Dobre, un mic geniu. "A triumfat inteligența!"
Articolul următor "Mi-ar plăcea să o imit pe Ozana Barabancea"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei