Tulburările de auz la copii constituie o problemă frecventă și importantă. Hipoacuzia congenitală are o incidență de 1-2 cazuri la 1.000 de nașteri, iar hipoacuzia secundară este mai frecventă, având în vedere că otita medie supurată afectează 10% din copii sub 7 ani. Chiar dacă hipoacuzia diagnosticată în perioada postneonatală este adesea dobândită, nu trebuie omisă eventualitatea unui defect congenital.
- Publicitate -
Hipoacuzia poate fi o componentă a unui sindrom, poate fi neurosenzorială sau rareori de transmisie. Frecvent, există malformații craniofaciale asociate.
Cele mai multe sindroame ereditare se transmit recesiv, dar există și unele afecțiuni notabile cu transmitere dominantă:
l sindromul Alport (cu insufi-ciența renală);
l sindromul Waardenburg (cu modificări de pigmentare și de culoare a irisului, precum și alte anomalii ale globului ocular);
l sindromul Treacher-Collin (cu anomalii ale pavilionului urechii, ale conductului auditiv extern, ale globului ocular și ale oaselor zigomatice).
"Depistarea precoce și ma-nagementul hipoacuziei la copii mici sunt esențiale pentru dezvoltarea normală a vorbirii, al limbajului, a cititului și a capacității cognitive. S-a demonstrat că tratamentul precoce ameliorează vorbirea, limbajul și performanțele intelectuale ale copiilor, indiferent de gradul inițial de hipoacuzie. Auzul poate fi evaluat prin metode obiective, măsurând anumiți parametri fiziologici sau prin metode subiective, compor-tamentale", explică Zinaida Ruță, audiolog-audioprotezist.
Otita medie, cea mai frecventă cauză de hipoacuzie
Hipoacuzia neurosenzorială poate fi secundară unor infecții postnatale, precum oreionul, pojarul, rubeola, encefalita și meningita, fistulelor periganglio-nare, traumatismelor craniene sau utilizării unor medicamente ototoxice (aminoglicozidele, diureticele de ansa, retinoizii, antimalaricele și cisplatina).
"Otita medie supurată este cea mai frecventă cauză de hipoacuzie, dar și cea mai frecventă afecțiune a copilăriei, cu excepția infecțiilor acute de căi respiratorii superioare - 50% dintre copii au avut cel puțin trei episoade de otită medie acută până la vârsta de trei ani, iar prevalența în populația generală este estimată la 10%. Diagnosticul se stabi-lește în urma efectuării otoscopiei pneumatice și a timpanometriei", explică Zinaida Ruță.
Disfuncțiile analizatorului au-ditiv central sunt deseori semnalate de părinți și profesori, dar sunt puțin înțelese și recunoscute.
Aparatul auditiv periferic evaluat prin audiometria tonală pură pare normal, dar receptarea vorbirii, care necesită prelucrare corticală, este slabă. Nu există nicio baterie de teste standardizată, iar psihologii și audiologii continuă să cerceteze acest domeniu.
Protezarea se face de la vârste fragede
Părinții vor trece prin stările de negare, mânie, insatisfacție, confuzie, vinovăție, vulnerabilitate și acceptare, fapt pentru care au nevoie de sprijinul psihologic al medicului de familie (medicului orelist) sau a audiologului.
"Se practică deja proteze auditive pentru sugarii în vârstă de 3 luni, față de trecut când existau proteze numai pentru copiii cu vârsta peste 15 luni. Mai mult, sunt disponibile modele externe, intraau-riculare sau cu prindere osoasă, dar cele retroauriculare sunt cele mai recomandate. Se prescriu proteze bilaterale. Aparatele digitale realizează în prezent amplificarea optimă a anumitor frecvente. În timpul perioadei de creștere, copilul va avea nevoie de schimbarea carcaselor sau olivelor la intervale regulate, pe măsura dezvoltării canalului auditiv extern", completează audiologul Zinaida Ruță.
Atunci când, în ciuda folosirii celor mai bune aparate auditive, copilul nu poate percepe vorbirea, se recurge la soluția implantului cohlear. Percepția sunetelor cu intensități și frecvențe diferite va fi cu atât mai bună cu cât implantul este efectuat mai precoce.
