Cum poți face reclamație la Protecția Consumatorilor, dacă ești în vacanță

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 15 Iulie 2014 62
De la jumătate lunii iunie, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a activat Comandamentul Litoral. Comisarii sunt prezenți în toate stațiunile de pe litoralul românesc și organizează atât controale tematice, cât și verificări în urma reclamațiilor.
"Pe parcursul întregului sezon estival, se fac verificări cu privire la respectarea legislației de către operatorii economici, iar de fiecare dată când vor fi constatate abateri, se vor aplica sancțiuni", a declarat, pentru revista "Litoral", Mihai Perifan, directorul CJPC Constanța.
Dacă doriți să faceți o reclamație, îi găsiți pe comisarii OPC la Constanța, în sediul central al CJPC Constanța - tel. 0241/550.550, la Mamaia - Hotel Venus, tel. 0241/831.933, la Neptun - Hotel Miorița, tel. 0241/731.906, și la Costinești - Hostelul DVG Albatros, tel. 0241/734.901. Programul de lucru în aceste locații este între orele 10,00 și 20,00, de luni până sâmbătă, iar în zilele de duminică, se va asigura permanența, între orele 10,00 și 16,00.
De asemenea, se pot obține informații privind modalitatea de a adresa o sesizare sau reclamație în atenția CJPC, la Telefonul Consumatorului - 021-9551. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei