Aproximativ două milioane de turiști și-au petrecut în acest an concediile la Marea Neagră, în scădere cu 20% față de 2008, a declarat purtătorul de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu.
- Publicitate -
El a mai spus că în această vară destinația numărul 1 a românilor a fost litoralul românesc.
De altfel, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) și Asociația de Promovare Turistică Litoral Delta Dunării, prin programele "Litoralul pentru toți" și "Week-end pentru toți la mare", încearcă prelungirea sezonului până la 15 octombrie.
În prezent, sunt în derulare două programe cu oferte speciale pentru turiștii care vor să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc, în extrasezon. Unul dintre aceste programe este "Litoralul pentru toți", des-fășurat de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, cu sprijinul ANAT și al hotelierilor de pe litoralul românesc, care va avea loc în perioada 11 septembrie - 18 octombrie 2009. Cel de-al doilea este programul "O săptămână la mare", organizat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), fiind derulat în perioada 1-30 septembrie 2009.