Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, prezent vineri la Constanța a adus, în cadrul unei conferințe de presă, noi argumente privind subiectul majorării pensiilor și efectului asupra bugetarilor.
- Publicitate -
Hărțuit cu întrebări despre conotațiile electorale ale majorării punctului de pensie, Varujan Vosganian a devenit ironic și s-a adresat, retoric, către camerele de filmat: "Dragi pensionari, nu ne votați! Vă mărim pensiile, nu ne votați! Așa să spunem?".
Discuția a ajuns, inevitabil, la președintele României, Traian Băsescu, iar ministrul s-a arătat dispus să-i pună la dispoziție toate datele pe care, eventual, le va solicita, cu privire la resursele bugetare care permit această majorare. În același timp, s-a arătat deranjat că președintele nu a făcut cererea respectivă într-un cadru instituțional, ci în mass media.
Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian a încercat să scoată în evidență faptul că majorarea punctului de pensie reprezintă un act civic care ne privește pe toți: "Fără un efort de responsabilitate și solidaritate din partea națiunii, pensiile nu se pot apropia de un nivel decent. Salariile au o dinamică foarte mare și, chiar dacă pensiile păstrează aceeași dinamică, decalajul crește. Este altceva când salariile au o medie de 9-10 milioane, iar pensiile 3-4 milioane. Anul acesta bugetul este mai îngăduitor față de oamenii vârstnici decât unii oameni politici", a continuat ministrul, din nou sarcastic față de intervenția președintelui țării, care a pus sub semnul întrebării Legea pensiilor.
Întrebat în ce măsură creșterea pensiilor pentru agricultori și pensionari îi va ajuta pe români să scape de sărăcie și le va asigura condiții pentru subzistență, Voganian a răspuns răspicat: "Guvernul este al tuturor românilor. Mărind impozitele nu putem fi acuzați pentru că luăm o parte din banii care corespund bugetului și îi dăm pensionarilor fără copii sau văduvilor. Prin această majorare a pensiilor vom asigura fiecărui român un nivel mai bun. Să scăpăm de sărăcie depinde de fiecare om și nu este responsabilitatea statului", a mai declarat ministrul.