Situată la șase kilometri nord de Mangalia, în imediata vecinătate a Jupiterului, și la 38 de kilometri sud de Constanța, stațiunea Neptun este o destinație perfectă atât pentru petrecerea unor vacanțe de vis, pline de distracție, cât și pentru tratament.
- Publicitate -
Aflată într-o zonă cu o vegetație relativ bogată, fiind aproape de pădurea Comorova, Neptun este una dintre cele mai luxoase stațiuni de pe litoralul românesc și dispune de o superbă plajă amenajată, care nu mai are nevoie de nicio prezentare: "La Steaguri", cu nisip fin și intrare în mare lină.
Majoritatea hotelurilor din stațiune sunt deschise doar pe perioada sezonului estival, dar sunt și unități care funcționează pe tot timpul anului.
Cum, pe litoral, lumea vine nu numai să se bronzeze, ci și să se distreze, trebuie să știți că, la Neptun, posibilitățile de agrement și petrecere a timpului liber sunt multiple. Ziua, puteți merge la cinema, puteți opta pentru terenul de sport pentru a juca fotbal, tenis, volei, baschet sau mini-golf, iar sporturile nautice (surfing, ski-jet, banana și chiar clasica hidrobicicletă) sunt practicate de foarte mulți turiști. Pentru copii, există parcuri de distracții, în timp ce părinții se pot răcori cu o bere pe terasă sau la restaurant. Și, slavă Domnului, aveți de unde alege!
Concursurile de miss se organizează în fiecare zi, iar motocicliștii și posesorii de automobile de lux nu ratează ocazia de a-și etala "talentele".
v v v
Dacă vreți să savurați o cafea de nota 10, trebuie să faceți un drum la cafeneaua cu specific turcesc. Întreaga atmosferă din local îi poartă pe turiști în altă lume, cea a Semilunei - turbane, covoare țesute în zeci de culori, mese joase cu scaune mici, narghilele și lămpi vitralii. Iar gazdele nu te lasă să pleci până nu te răsfață și cu bunătăți orientale.
Pentru programul de seară, discotecile, barurile, cluburile, restaurantele cu specific tradițional sau internațional, căsuțele din Satul de Vacanță și cele două popasuri turistice sunt atracțiile pitorești ale stațiunii.
v v v
La Neptun, vin să se trateze și cei ce suferă de spondiloză, reumatism, infecții, stări post-traumatismale (după operații efectuate pe mușchi, articulații și oase, după entorse, luxații și fracturi), paralizii și pareze, boli ginecologice, dereglări endocrine, boli dermatologice, tulburări respiratorii și de altă natură etc.
Policlinica balneară din stațiune funcționează în regim permanent, cu instalații moderne - cabinete și secții pentru electroterapie, kinetoterapie și hidroterapie, inhalații și aerosoli, împachetări cu nămol cald, săli de gimnastică, saloane pentru masaj și un bazin cu apă de mare încălzită.
Altfel, la Neptun, puteți să mergeți liniștit cu familia la o plimbare, seara, pe faleză, fără să fiți deranjați de genuri muzicale de o calitate îndoielnică, așa cum se întâmplă în Mamaia. Dacă aveți la îndemână și un aparat foto, cu atât mai bine. Material fotografic se găsește din belșug, trebuie doar să acordații atenție la ceea ce se petrece în jurul dumneavoastră.