Vineri, 05 Iunie 2026

Football Manager 2014 a fost lansat în variantă beta

de Cuget Liber Luni, 21 Octombrie 2013 159 1 min citire
Football Manager 2014 a fost lansat în variantă beta
Sports Interactive și SEGA Europe Ltd. au lansat Football Manager 2014 în versiunea sa beta. Toți cei care au plasat o precomandă au primit chei de beta de la magazinele respective și se pot bucura deja de jocul lor favorit. De asemenea, în limita stocului disponibil, clienții care vor plasa precomandă după data de 17 octombrie vor primi la rândul lor o cheie pentru beta-ul FM2014. 
"Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii români care au făcut precomandă Football Manager 2014. Lansarea oficială a variantei BETA a jocului le permite în sfârșit să savureze noua variantă FM, cu toate îmbunătățirile aduse de echipa Sports Interactive. Interfața regândită pentru o utilizare mai ușoară, un număr însemnat de îmbunătățiri aduse motorului de joc, acuratețea mai bună a informațiilor din baza de date, faptul că FM 2014 funcționează acum și pe Linux, salvările pe Steam Cloud, precum și integrarea cu Steam Workshop - toate acestea sunt elementele noi, care îmbunătățesc simțitor experiența de joc din Football Manager 2014. Ca în fiecare an, echipa de research FMRo.ro a depus toate eforturile pentru a se asigura că vom avea în joc o imagine cât mai completă și mai realistă a fotbalului autohton", a declarat Mihai Andrieș, Head Researcher Sports Interactive pentru România. Jocul Football Manager 2014 va fi lansat în varianta finală joi, 31 octombrie 2013. Poate fi instalat, de pe același disc, pe oricare dintre sistemele de operare Windows, Mac OS X și Linux.
Taguri
Articolul anterior Google va vinde reclamele de pe Facebook
Articolul următor Simona Halep este campioana turneului de la Moscova. Elena Frîncu o felicită!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei