Pe timpul sezonului estival, Mamaia a fost unul din cele mai aglomerate stațiuni turistice din țară datorită numeroaselor centre de atracție, a numărului mare de unități de cazare, dar și a cluburilor situate aproape de țărm. Începând cu luna septembrie, clubbing-ul de pe litoral se va muta în Constanța. Week-endul trecut a fost ultimul sfârșit de săptămână cu muzică electronică în Mamaia.
- Publicitate -
Clubul "La Mania" l-a avut vinerea trecută, 24 august, pe Loco Dice la pupitru, iar în deschidere a fost Livio. Pentru noaptea de sâmbată spre duminică era pro-gramată Tania Vulcano, care din nefericire nu a reușit să ajungă. Cu toate acestea, clubul a fost plin, iar turiștii și localnicii s-au mișcat pe muzica lui Livio, CZR, Atena și Denis. Clubul Kristal și-a închis porțile cu Sonique, vinerea trecută, 24 august. În clubul Gossip erau programați vineri, 24 august, Jay Bliss, iar sâmbătă se aștepta venirea lui David K, însă evenimentele au fost anulate încă de la sfârșitul lunii iulie. Deoarece nici vremea nu mai este extrem de prietenoasă, nopțile s-au mai răcit, iar cluburile de la mare încep să se golească, se așteaptă reînceperea sezonului clubbing de toamnă, în Constanța, București, precum și în cluburile mai mari din țară.