Hotelierii au făcut reduceri la tarife

de Carmen MOCANU Joi, 09 Iulie 2009 474
Deși în această perioadă, în anii trecuți se măreau tarifele la cazare, hotelierii din stațiunea Mamaia susțin că nu au fost operate majorări, comparativ cu anul trecut. Ei spun că preferă să mențină actualele tarife la camerele din hoteluri și chiar să le reducă dacă va fi nevoie, pentru că înțeleg perioada de criză prin care trec românii. "La tarifele de recepție, unii hotelieri au consimțit să facă reduceri de până la 10% spre deosebire de anul trecut", a precizat președintele Patronatului Mamaia, Nicoale Bucovală. El a mai afirmat că, în prezent, stațiunea Mamaia are un grad de ocupare de 90%, restul camerelor fiind păstrate pentru cei care preferă turismul de weekend care va fi promovat în continuare pentru atragerea turiștilor. La rândul său, președintele ANAT, Corina Martin, a spus că pe întreg litoralul, gradul de ocupare este de 50%, existând o scădere care în opinia sa este normală pe timp de criză. Totuși, hotelierii speră ca în zilele următoare să vină mai mulți turiști ținând cont că elevii au terminat examenele.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei