Joi, 04 Iunie 2026

"Împreună" pentru comunitățile etnice din Dobrogea

de Adina BOCAI Luni, 03 Decembrie 2007 697 < 1 min citire
În cadrul proiectului "Dobrogea, zonă de conviețuire etnică", va apărea trimestrial și publicația "Împreună". Primul număr al buletinului cultural dedicat comunităților etnice din Dobrogea a apărut în luna octombrie și are ca scop promovarea vieții tradiționale dobrogene. Partenerii proiectului "Dobrogea, zonă de conviețuire etnică", respectiv Muzeul de Artă Populară Constanța și Institutul de Cercetări Eco - Muzeale Tulcea, urmăresc ca publicația "Împreună" să fie o revistă scrisă pentru și mai ales de etnici ai comunităților din Dobrogea. Așadar, cultura, tradițiile, valorile spirituale ale turcilor, tătarilor, rușilor-lipoveni, grecilor, romilor sau ale oricărei alte minorități etnice din Dobrogea vor fi redate prin prisma propriilor actori.
În primul număr al publicației sunt prezentate aspecte din viața de zi cu zi dar și evocări ale comunităților de turci și tătari din Topraisar, Murighiol Fântâna Mare, ruși - lipoveni din Ghindărești și Slava Cercheză, nemți din Mihail Kogălniceanu, greci din Izvoarele.
Proiectul în cadrul căruia a apărut și acest prim număr al publicației "Împreună" s-a derulat în perioada aprilie - octombrie 2007 și a fost finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Taguri
Articolul anterior Agenda culturală
Articolul următor Ținta perfecționistului: mereu mai bine, mereu mai mult, nici un eșec! (II)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei