Vineri, 05 Iunie 2026

În ajunul Crăciunului se deschide Hotelul de Gheață

de Cuget Liber Sâmbătă, 18 Decembrie 2010 286 1 min citire
În ajunul Crăciunului se deschide Hotelul de Gheață
Realizatorii proiectului turistic "Hotelul de Gheață 2010 - Bâlea Lac" au anunțat că vremea rece și ninsoarea abundentă din ultima perioadă au fost prielnice realizării construcției care va fi deschisă publicului spre vizitare în ajunul Crăciunului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de realizatorii construcției, vremea deosebit de friguroasă și cantitatea mare de zăpadă căzută în ultimele zile au dat un imbold deosebit echipei de muncitori care lucrează pentru ridicarea noului Hotel de Gheață de la Bâlea Lac.
"La fel ca și anii trecuți, primii temerari care vor încerca senzația unui pui de somn în camerele Ice Hotel sunt străini, probabil englezi, clienți ai agenției de turism Untravelled Paths (Londra), partener mai vechi al inițiatorilor proiectului «Ice Hotel - Bâlea Lac». Agenția londoneză a rezervat întregul Hotel de Gheață atât pentru Crăciunul 2010, cât și pentru noaptea de Revelion 2010-2011", se mai arată în comunicatul de presă.
Prețul unei nopți de cazare este de 150 lei de persoană. Hotelul va fi deschis pentru turiști până pe 30 aprilie anul viitor.
Hotelul hibernal se lansează în formulă extinsă, de 14 camere. Încă vor avea nuanțele și irizațiile pietrelor prețioase și semiprețioase: topaz, safir, smarald, diamant, ametist. Complexul va include un Ice Bar, un Ice Restaurant și o esplanadă cu expoziție de statui din gheață.
Persoanele mai puțin dornice de aventură au la dispoziție camerele de la Cabana Bâlea Lac, unde mai există locuri pentru cei care doresc să petreacă sărbătorile de iarnă la mare altitudine. Meniul pregătit cu acest prilej va fi unul deosebit, printre preparatele care vor fi servite fiind și friptură de gâscă, medalion de vânat și salată de portocale cu miere.
Taguri
Articolul anterior Muzeul Falusului, din Islanda
Articolul următor Spectacole de week-end

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei