Vineri, 05 Iunie 2026

Întâlnire emoționantă la împlinirea a 21 de ani de "Karasu"

de Cuget Liber Luni, 04 Aprilie 2011 1424 2 min citire
Întâlnire emoționantă la împlinirea a 21 de ani de "Karasu"
Nu puțini sunt cei care spun că fieful tătărimii dobrogene se află la Medgidia. O comunitate mare, o istorie pe măsură și multă, multă dăruire din partea tătarilor de aici, indiferent de vârstă, atunci când vine vorba de tradiții.
O confirmare în acest sens a venit, de curând, din partea tinerilor membri ai Ansamblului "Karasu" al filialei locale a UDTTMR. Spectacolul dedicat împlinirii a 21 de ani de la înființarea ansamblului a fost un prilej pentru toți cei care au lăsat o parte din sufletul lor, de-a lungul celor mai bine de două decenii, la "Karasu", să retrăiască emoția spectacolelor de altădată. Prin ei toți, aproximativ 160 la număr, "Karasu" a dus mai departe dansurile tradiționale tătărești, a făcut ca, tineri sau bătrâni, tătarii să se raporteze la aceleași valori spirituale prin prisma dansurilor și cântecelor tradiționale moștenite din strămoși.
Pentru toți cei care de-a lungul celor mai bine de două decenii au lăsat o parte din sufletul lor la "Karasu", membrii Organizației de tineret "Ismail Gaspirali" a filialei Medgidia a UDTTMR au pregătit diplome și o inedită reunire a generațiilor pe aceeași scenă. Cea mai mare bucurie pentru toți cei care au participat la spectacolul aniversar a fost însă prezența primului instructor al grupului. Agisuna Sadet a sosit tocmai din Turcia special pentru acest eveniment. Le-au fost alături tinerilor tătari din Medgidia și lideri ai comunității, dar și colegii lor de scenă de la Ansamblul "Doina Dobrogei" din Medgidia.
"Le mulțumim tuturor celor care de-a lungul timpului au pus umărul la consolidarea Ansamblului "Karasu". Înseamnă că au înțeles că mai presus de timp, dincolo de vârstă și în ciuda distanței sau a problemelor socio-politice-culturale, «Karasu» există, iar povestea noastră, a celor care credem în puterea acestui ansamblu de a ne ajuta să ne păstrăm tradițiile, va merge mai departe", a declarat, pentru "Cuget Liber", Elis Memet, președinta OTIG Medgidia și instructor al ansamblului în prezent.
Taguri
Articolul anterior Ambasadorul Turciei în România și-a încheiat mandatul la Constanța
Articolul următor O nouă geamie pentru musulmanii din Valu lui Traian

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei