Joi, 04 Iunie 2026

Mamă, e un calculator în calculatorul meu!!!

de Paul NĂSĂUDEANU Luni, 03 August 2009 198 2 min citire
N-am apreciat niciodată agățarea de trecut. Am instalat Vista în secunda în care a apărut… ummm, pe piață. Chiar dacă aveam o placă video și un procesor etichetate "Vista Ready" doar din considerente de marketing și eram cu 1 Gb de memorie sub minimul recomandat, am îmbrățișat schimbarea ca un om care se lasă de fumat – e greu, doare, nu te simți în apele tale, dar știi că e spre binele tău.
Evident, anumite lucruri au refuzat să meargă pe Vista și, mai apoi, odată cu upgradarea hardware-ului din dotare, pe Vista 64.
Soluția – plasturele cu ni-cotină. În termeni tehnici – Virtual PC.
Să trecem totuși peste reve-ria mea de om cu prea mult timp liber. Virtual PC 2007 este versiunea de care aveți nevoie și care poate fi descărcată gratuit chiar de pe site-ul Microsoft. Dacă aveți Windows 7, atunci e bine să încercați noul Virtual PC, făcut special pentru acest sistem. Instalarea aplicației se face normal, ca la jocurile de secretare și/sau Messenger.
La prima pornire a aplicației, va apărea clasicul "Wizard", care vă ghidează fără să vă ceară bani. Dați click în liniște pe "Next", cu câteva mențiuni – 1. pentru PC-ul virtual, alegeți o locație diferită de cea pe care rulează sistemul-gazdă (în limba română, dacă Windowsul e pe C, puneți mașina virtuală pe D… sau E, F, G, H… I, J și tot așa); 2. Nu alocați prea multă memorie PC-ului virtual, cel mult 512 Mb. Dacă aveți de gând să vă jucați Crysis pe Virtual PC, atunci poate e cazul să reinstalați complet sistemul de operare; 3. Pe această versiune, nu există suport pentru USB – stick-uri de memorie, MP3 Playere. Nu merg decât mouseul și tastatura (Fapt divers - noua versiune pentru Windows 7 are suport USB); 4. După ce configurați Virtual PC, e timpul să instalați pe el un sistem de operare, lucru care se face destul de simplu. Introduceți CD-ul/DVD-ul, selectați PC-ul Virtual și dați "Next" cu nădejde.
***
În concluzie, invenția este genială, aș zice, și demonstrează cât de subțire este linia dintre realitatea de pe monitor și straturile infinite, matriciale, iluzorii ale software-ului.
Un calculator virtual, invizibil, pe care poți să instalezi un Windows 98, un XP, un ceva care parazitează resursele sistemului-mamă și care, fizic, nu există. Imaginați-vă numai ce se întâmplă dacă instalezi un Virtual PC, apoi instalezi pe noul PC alt Virtual PC și tot așa. Sistem în sistem în sistem în sistem… iar încep…
Taguri
Articolul anterior Ca să te apăr de viruși, trebuie să te infectez mai întâi
Articolul următor Ionuț Gheorghe, răpus de un "gladiator"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei