Vineri, 05 Iunie 2026

Poluarea marilor orașe diminuează coeficientul de inteligență

de Cuget Liber Sâmbătă, 08 Decembrie 2007 1373 < 1 min citire
Poluarea cu plumb poate afecta în timp organismul uman, în special pe cel al copiilor, în funcție de gradul de expunere diminuând capacitatea de concentrare, coeficientul de inteligență și, de asemenea, poate afecta organele interne, mai ales rinichii sau ficatul.
"Plumbul este unul dintre poluanții din atmosferă obligatoriu de monitorizat pentru că afectea-ză toate organismele vii și, implicit, pe cel uman, cei mai expuși acestui tip de poluare fiind copiii", a declarat, pentru NewsIn, șeful Direcției de Igienă din cadrul Autorității de Sănătate Publică, Emilia Niciu.
Potrivit Emiliei Niciu, expunerea la plumbul din mediul înconjurător reprezintă o problemă în marile orașe, atât din cauza traficului auto cât și a centrelor industriale. Șeful Direcției de Igienă din cadrul Autorității de Sănătate Publică, Emilia Niciu, precizează ca fiind necesar screeningul biologic (examinarea persoanelor în vederea descoperirii precoce a semnelor de boală chiar dacă acestea nu sunt prezente) al populației în expunerea la plumb în vederea alinierii legislației românești la legislația europeană.
Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de ordin care are ca scop identificarea zonelor poluate, a populației afectate, a nivelului de expunere a populației pentru ca ulterior să poată fi propuse acțiuni concrete de intervenție atât asupra mediului poluat, cât și de protejare a stării de sănătate a populației.
Taguri
Articolul anterior FC Brașov, calificare dramatică în sferturile Cupei României
Articolul următor Actrița Tora Vasilescu a nășit noul cinematograf din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei