Vineri, 05 Iunie 2026

Premii pentru personalitățile comunității turce, cu ocazia Zilei Minorităților

de Cuget Liber Marţi, 14 Decembrie 2010 411 1 min citire
Uniunea Democrată Turcă din România a sărbătorit, la sfârșitul săptămânii trecute, în avans, Ziua Minorităților Naționale. Au fost omagiate trei personalități din cadrul comunității turce, respectiv Mustafa Ali Mehmet, Emin Emel și Agiemin Baubec. Mustafa Ali Mehmet este autor al volumului "Istoria Turcilor", Emin Emel a predat limba turcă în cadrul Universității "Ovidius" din Constanța și a scris numeroase volume de poezii editate de UDTR , iar Agiemin Baubec este profesor universitar în cadrul Universității din București și autorul Dicționarului Turc - Român, Român - Turc și al "Gramaticii Limbii Turce".
Organizatorii au pregătit și un program artistic, susținut de ansamblurile folclorice "Delikanlilar" și "Cardelen", precum și de corul "Mehtap".
Începând din anul 1998, în România, "Ziua Minorităților Naționale" se sărbătorește în fiecare an pe data de 18 decembrie.
Tot la sfârșitul acestei săptămâni, a avut loc și un seminar organizat de comisia de tineret din cadrul UDTR. Tema seminarului a fost "Drepturile omului" și a avut ca scop aducerea în atenția celor mai tineri membri ai comunității a Declarației Universale a Drepturilor Omului , adoptată de ONU, la 10 decembrie 1948. Printre cei care le-au vorbit tinerilor despre drepturile omului și în special despre cele ale minorităților naționale s-a numărat și subprefectul Aidun Curt Mola.
Taguri
Articolul anterior Sărbători dulci la comunitatea germană din Constanța
Articolul următor Trupul scafandrului Cătălin Ispas, recuperat din epava navei Medy

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei