Din Macedonia, ansamblul "Bahar" ("Primăvara") participă pentru a șasea oară la festivalul organizat de UDTTMR. An de an, asociația "Bahar" organizează în luna mai Festivalul primăverii Hidirelez, în localitatea Valandovo. Anul acesta a avut loc cea de a 17-a ediție. În decursul anilor, formația de dansuri "Bahar" a participat la festivaluri naționale și internaționale din Turcia (Yalova, Edirne, Istanbul, Izmir, Ankara), Grecia, Kosovo, iar în România se află acum pentru a șasea oară. Programul care va fi prezentat în România cuprinde dansuri vechi ale turcilor din Macedonia. Grupul este condus de dr. Senol Tahir și coregraf Sedat Ahmet.
- Publicitate -