Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Profesori din România și Crimeea lucrează la implementarea studiului limbii tătare în școli Timp de zece zile, la Constanța se derulează o "Școală de vară" la care participă elevi și profesori din Constanța și Simferopol

de Adina BOCAI Marţi, 19 August 2008 912 2 min citire
Patru studenți și doi profesori de limba tătară de la Universitatea Tehnică și Pedagogică din Simferopol se află, în perioada 17 - 26 august, la Constanța. Delegația crimeeană ia parte în această perioadă la o "Școală de vară", un program derulat sub egida Rețelei Universităților de la Marea Neagră și care se desfășoară pe două componente. Potrivit directorului Secretariatului Național Român al rețelei, prof. dr. Eden Mamut, prima componentă vizează studierea limbii tătare, opțional, în școli din România. Acesta este un proiect mai vechi al conducerii comunității tătare din România, iar începând de anul acesta, cu sprijinul autorităților, se va reintroduce, după mai bine de 50 de ani limba tătară în câteva instituții de învățământ din județul Constanța.
Discuțiile vizează definirea programei analitice la disciplina limba tătară pentru clasa I. La dezbateri iau parte, deopotrivă, cadre didactice, interesate să predea limba tătară, începând cu anul școlar 2008 - 2009, dar și elevi de școală primară.
Prof. dr. Eden Mamut a menționat că și-au manifestat deja interesul de a reintroduce în școli limba tătară comunitățile din Constanța, Mihail Kogălniceanu, Eforie Sud, Tuzla, Cobadin și Medgidia.
Cea de-a doua componentă a școlii de vară constă în organizarea unui atelier de creație care va avea ca scop oglindirea în creațiile de artă plastică a aspectelor specifice din Dobrogea și Crimeea, din perspectiva multiculturalității.
Cele două coordonate ale proiectului derulat în această perioadă la Constanța stau sub semnul unei noi priorități pe care Rețeaua Universităților de la Marea Neagră și-a stabilit-o pentru acest an. Este vorba despre cooperarea interetnică și inter-culturală, care, potrivit prof. dr. Eden Mamut se urmărește a fi extinsă în anii viitori.
"Școala de vară" marchează, de asemenea, și împlinirea a zece ani de la înființarea Rețelei Universităților de la Marea Neagră, organism care a derulat o serie de proiecte în diverse domenii și la care au aderat până în prezent, 110 universități.
În această seară, începând cu ora 18,30, la Muzeul de Artă din Constanța va avea loc vernisajul expoziției cu lucrările artiștilor plastici din Crimeea. Programul "Școlii de vară" prevede pentru următoarele zile vizite la comunitățile de tătari din Mangalia, Cobadin, 23 August, Techirghiol, Mihail Kogălniceanu.
Taguri
Articolul anterior Average salary in Romania to reach 3,000 lei in 4 yrs, finance minister estimates
Articolul următor Trotuarele constănțene - întreținute cu eterna indiferență

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei