Provocați să deprindă tainele limbii materne prin competiție

de Adina BOCAI Luni, 20 Decembrie 2010 240
Comisia de învățământ a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România a organizat, de curând, prima ediție a concursului de recitări de poezii în limba tătară. Competiția, desfășurată sub deviza "Ana dîlîm - tatlî dîlîm" ("Dulce e limba maternă"), a reunit 25 de elevi de la ciclul primar și cel gimnazial din localitățile Constanța, Medgidia, Cobadin, Mihail Kogălniceanu, Lumina și Castelu. Concursul va deveni o tradiție pentru cei mai mici membri ai comunității, motivați și prin astfel de competiții să învețe limba maternă. Organizarea unor astfel de concursuri face parte dintr-un proiect mai amplu al Uniunii tătare, un alt demers în acest sens fiind organizarea cursurilor de limbă tătară, opțional, în câteva instituții de învățământ din județul Constanța.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei