Joi, 04 Iunie 2026

Regula celor cinci secunde. Un mit demontat de specialiști

de Cuget Liber Vineri, 30 Iunie 2017 195 1 min citire
Regula celor cinci secunde. Un mit demontat de specialiști
Potrivit BBC, regula celor cinci secunde nu se aplică dacă vrei să ții mâncarea departe de praf sau murdărie în cazul în care ai scăpat-o pe jos. Alimentul a luat contact cu microorganisme instantaneu, în momentul în care a atins podeaua, dar asta nu înseamnă că nu îl mai poți consuma.
Când mâncarea ajunge pe jos, preia imediat microbi care sunt însă în cea mai mare parte inofensivi. Aceștia nu există doar pe podea, pe asfalt sau pe alte suprafețe.
"Nu te poți ascunde de microorganisme. Literalmente trăiești și respiri într-o mare de bacterii. Și iată că cei mai mulți dintre noi nu suntem bolnavi. Suntem paranoici când vine vorba despre mizerie. Sunt oameni care vin în contact zilnic cu mulți microbi și nu se îmbolnăvesc niciodată", spune biologul Jack Gilbert.
De fapt, expunerea la microbi ne face bine. Dacă ajung pe o bucată de mâncare, asta poate contribui la dezvoltarea sistemului imunitar, susține antropologul biolog Katherine Amato.
Singurul moment când trebuie să-ți fie teamă în legătură cu contaminarea mâncării sau a unor suprafețe este atunci când te afli în compania unor persoane bolnave sau într-un loc cu igienă precară. Dacă scapi mâncarea în coșul de gunoi, evident că nu o mai iei de acolo, explică Gilbert.
Așa că regula celor cinci secunde nu se prea aplică în general. Dacă te afli într-un loc relativ curat, nu se va întâmpla nimic dacă vei mânca alimentul care ți-a căzut pe jos.
Taguri
Articolul anterior Gătește mai simplu și mai sănătos. Top nouă sfaturi care îți vor ușura munca
Articolul următor Cea mai bună rețetă de limonadă, pentru o vară toridă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei