Duminică, 07 Iunie 2026

Reprezentanți ai statelor islamice au luat parte la inaugurarea unei noi geamii în Constanța

de Adina BOCAI Luni, 17 Noiembrie 2008 567 2 min citire
Sâmbătă a fost inaugurată o nouă geamie pentru credincioșii musulmani
din zona Tomis Nord a Constanței. În prezența muftiului cultului musulman din România, Muurat Iusuf, a reprezentanților uniunilor turcă și tătară, a oaspeților din țările islamice, precum și a zecilor de credincioși, a avut loc prima rugăciune rostită în noul lăcaș de cult.
Noua geamie ridicată pe strada Sucevei din zona Tomis Nord s-a ridicat într-un timp record. Piatra de temelie la noul lăcaș s-a pus în luna mai a acestui an, iar sâmbătă a avut loc inaugurarea. Investiția a fost finanțată de dr. Muhammed Ayaș din Palestina. Potrivit declarațiilor finanțatorului, aceasta a fost a treia geamie ridicată în România, după una în București și o alta la Năvodari. Prezent la inaugurare, finanțatorul, ca de altfel și alți reprezentanți ai țărilor islamice au ținut să evidențieze susținerea pe care comunitatea musulmană din țara noastră o primește de la stat și totodată libertatea de exprimare.
"Constanța este un loc în care toate religiile pot trăi împreună în pace și armonie", a remarcat și ambasadorul Algeriei în România, Abdelhamid Senouci Bereksi.
La ceremonie a fost prezentă și soția ambasadorului Palestinei în România. Dr. Salma Majdalani a afirmat că nu se aștepta să găsească la Constanța o comunitate atât de numeroasă de musulmani. "Mulțumim guvernului român că ne-a dat posibilitatea să avem această moschee și pentru musulmanii care au unde să se roage. Sentimentul față de musulmanii români este deosebit, nu mă așteptam să găsesc o comunitate atât de mare și nerăbdătoare să aibă un nou lăcaș de cult", a spus aceasta.
La inaugurare au fost ținute discursuri, dar și o rugăciune conform obiceiurilor religioase musulmane. La evenimentul de sâmbătă au participat mai mulți ambasadori ai țărilor islamice.
Geamia din Tomis Nord este cel de-al patrulea lăcaș inaugurat, la Constanța, în mandatul muftiului Muurat Iusuf.
Taguri
Articolul anterior Facultatea de medicină constănțeană, în afara suspiciunilor
Articolul următor Tătarii din Medgidia, în vizită la comunitățile din Tekirdag și Çiftlikkõy

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei