Dacă ai început deja să lucrezi la o colecție de genți sau ești pur și simplu adepta unei singure genți pe care o porți până o rupi, trebuie să știi că, dacă vei investi în aceste șase stiluri diferite de genți, le vei prelungi viața în garderoba ta și și-o vei ușura pe a ta.
- Publicitate -
Geanta pentru birou
Pentru cele mai multe dintre noi, aceasta trebuie să fie o geantă mai structurală, care să se potrivească cu stilul vestimentar office. Optează pentru negru și vei merge la sigur, alături de orice costum cu pantaloni sau fustă conică pe care o vei purta.
Geanta "semnătură"
Este acea geanta pe care o porți cel mai des și care te reprezintă cel mai bine. Alege una care are un detaliu special, precum pielea din crocodil, sau o cataramă neobișnuită, dar care să se potrivească cel mai bine cu stilul tău vestimentar în afara biroului și poate sta alături de cât mai multe dintre ținutele tale preferate.
Clutch-ul de ocazie
Orice doamnă sau domnișoară care se respectă are nevoie de un cluch prețios în garderoba sa. Fie că îl scoți doar pentru o nuntă sau un eveniment special, fie că îl porți cu o rochie sexy atunci când ieși seara în oraș, acest clutch trebuie să fie detaliu cel mai de preț al ținutei tale. Ai multă grijă, atunci când îl alegi, să îți încapă înăuntru telefonul, banii, cheile și poate și un ruj.
Geanta carry-all
Sau, ca o traducere, geanta în care poți duce totul. Asta înseamnă să poți pune în ea balerinii de rezervă, o carte sau o revistă, trusa cu farduri, cheile, portofelul, tocul cu ochelari de soare și telefonul. E o geantă mare, dar care îți va veni în ajutor atunci când ai mai multe drumuri de făcut într-o singură zi. E extrem de practică și nu ar trebui să-ți lipsească din garderobă. Alege una ușoară, ca să nu-ți faci griji că pe lângă greutatea pe care o pui tu se mai adaugă și cea a genții propriu-zise.
Geanta de umăr
Fie că preferi un model statement, fie că alegi una mai clasică, geanta de umăr cu baretă lungă și de dimensiuni medii spre mici este o piesă versatilă și jucăușă care nu ar trebui să-ți lipsească. O poți purta seara, la o întâlnire cu prietenele sau când ieși în oraș într-un club, dar și ziua, la o plimbare prin parc. Dacă îți plac culorile, te poți distra cu o geantă de umăr oranj sau galbenă.
Geanta nude
Această geantă te va scoate din nenumărate impasuri vesti-mentare, mai ales în sezonul cald, atunci când porți mai des haine deschise la culoare. Optează pentru un model clutch mediu din piele, pe care îl vei putea purta alături de blugi, dar și de o rochie înflorată.
(Sursa: www.femeia.ro)