Ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin, a sosit luni la sediul Guvernului, pentru a discuta, cel mai probabil, problemele vizând carnea de cal originară din România, etichetată greșit ca fiind de vită, ajunsă în lasagna din Marea Britanie, prin intermediul unui furnizor francez, scrie Agerpres.
- Publicitate -
Amintim că găsirea de carne de cal în lasagna de vită a provocat săptămâna trecută un scandal uriaș în Marea Britanie, unde calul este venerat și consumul cărnii de cal este tabu și a dus la retragerea unor produse în Franța și Suedia. Carnea în cauză, de origine română, scrie AFP, ar fi ajuns la furnizorul francez Spanghero de la un comerciant cipriot, care la rândul lui ar fi preluat-o de la un comerciant olandez. De la Spanghero, carnea de cal ar fi mers la producătorul francez de alimente Comigel, de la care au cumpărat alimente congelate Findus și alți distribuitori.
Președintele francez Francois Hollande a promis luni că vor fi date sancțiuni în scandalul european al produselor congelate cu carne de cal. Șeful statului i-a îndemnat totodată pe consumatori să cumpere carne de origine franceză.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că România are tot interesul ca firmele care se fac vinovate de etichetarea greșită a cărnii de cal, indiferent de statul în care activează, să fie identificate și sancționate, arătând însă că frauda nu s-a comis în țara noastră și că România nu trebuie să fie tratată ca "suspectul de serviciu", completează sursa citată.