Șezlongurile ne lasă și fără loc de promenadă!

de Anca CHICU Marţi, 19 Iulie 2011 1111
Poate veniți la mare și pentru  plimbări lungi pe marginea apei, nu doar pentru a obține un bronz de invidiat… și poate apa ceva mai rece de dimineață nu este tocmai pe placul vostru, așa că parcă ați prefera să simțiți sub picioare doar nisip, eventual și uscat, dacă s-ar putea. Vise și atât, cel puțin în stațiunea Mamaia, perla litoralului românesc, care a devenit în ultimii ani mai degrabă tărâmul șezlongurilor. Oriunde întorci capul nu vezi decât plastic, încadrat ici, acolo, de umbrele… ecologice (din stuf) sau de cele standard. Puținii turiști și constănțeni care aleg să stea direct pe nisip, fie deoarece pentru ei asta înseamnă să vină la mare, fie deoarece nu își permit, ori nu vor să arunce banii pe așa ceva, au nevoie de multă răbdare până să găsească un astfel de loc. Una dintre variante ar fi să meargă la intrarea în Mamaia, dinspre Con-stanța, sau spre ieșirea din stațiune. De asemenea, după numeroasele rânduri de șezlonguri, mai rămân, în unele cazuri, porțiuni bune de întins prosopul de nisip, însă la o distanță considerabilă de apă. În fața acestora, fie efectiv nu ai cum să stai, deoarece nu există spațiul necesar fie, dacă acesta există, ești sfătuit, mai mult sau mai puțin amabil, să nu furi priveliștea celor care plătesc un șezlong, pe motiv că… nu ai voie. De regulă acest lucru se întâmplă în cazul plajelor închiriate de hoteluri ori terase, restaurante cu pretenții, căci ceilalți preferă să se instaleze până în buza apei, evitând astfel discuțiile de acest gen. Dar să fii în primul rând la malul mării nu înseamnă neapărat și întotdeauna că ai tras lozul norocos. De exemplu, în week-endul care a trecut mirosul algelor te izbea de-a binelea, iar priveliștea nu era nici pe departe una pe care și-ar dori-o careva. Cu toate acestea, nu toți cei care au ajuns în Mamaia au fost deranjați de acest fenomen, care arată el că ecosistemul marin plesnește de sănătate, dar care poate transforma o vacanță într-o experiență nu tocmai plăcută.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei