O femeie din Conecticut, care lucra ca șofer pe autobuzul unei școli, a fost arestată după ce o anchetă a descoperit că în timp ce conducea autobuzul a trimis și a primit un total de 1.068 de mesaje scurte pe telefonul mobil între 6 aprilie și 15 mai 2010, informează Fox News, citat de Antena3.ro.
- Publicitate -
Ancheta a început după ce părinții unei fete care suferea de autism au depus plângere la poliție pentru că fiica lor se întorcea acasă cu vânătăi pe corp.
S-a descoperit că fiica șoferiței, care era angajată pentru a-i supraveghea pe copii, o agresa pe micuță. Pe înregistrările video, anchetatorii au sesizat că Evelyn Guzman, șoferul, a trimis mai multe mesaje scurte în timp ce conducea.
În urma unei noi anchete, Guzman a fost arestată și acuzată de șofat iresponsabil și punerea în pericol a minorilor.